Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

GALERIE FOTO:Biserica Brîncoveanu de la Bordeşti, vizitată de istorici și oameni de cultură


Comuna Bordești a găzduit, ieri, un eveniment cultural aparte, la care au luat parte oameni de cultură, istorici, autorități locale, invitat special fiind istoricul Adrian Cioroianu. Locul de desfășurare a evenimentului a fost biserica Adormirea Maicii Domnului din Bordești, o veche biserică brâncovenească, datând de la sfârșitul secolului al XVII-lea și declarată monument istoric. Invitații au fost primiți cu pâine și sare de elevii școlii din Bordești, îmbrăcați în straie populare, în frunte cu directoarea unității de învățământ Daniela Burducea, primarul localității Gheorghe Tătaru, preotul din sat Dan Burducea, profesorul de istorie Ionuț Bercaru, cadre didactice și săteni. 
Vizitatorii, care anterior vizitaseră comuna Vintileasca, au fost uimiți de istoria bisericii și de frumusețea ei. De menționat este faptul că biserica din Bordești, zidită inițial ca mănăstire, a fost ctitorită între anii1698-1699, de către căpitanul Mănăilă, dregător al Sfântului Constantin Brâncoveanu. Biserica mănăstirii, păstrată până astăzi, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, iese în evidență atât prin arhitectura brâncovenească, cât și prin pictura în frescă de pe pereții interiori, care poartă semnătura renumitului zugrav bisericesc Pârvu Mutu. „Rugăciunea a lipsit foarte multă vreme aici. Sperăm ca în cel mai scurt timp să revină, pentru că biserica fără rugăciune și fără sfânta liturghie nu este biserică. Dincolo de faptul că este un monument deosebit, care ridică valoarea satului nostru, el ca să devină cu adevărat deplin trebuie să fie umplut de sfânta liturghie. Sperăm ca anul acesta, nu peste multă vreme, să fie sfințită. Poate cu acel prilej să fiți prezenți în mijlocul nostru”, a spus părintele Dan Burducea. 
La rândul său, primarul localității Bordești a ținut să le mulțumească invitaților de vizita făcută și să îi asigure de tot sprijinul pe care îl pot da autoritățile locale. „Am ținut în mod deosebit să vă întâmpin cu această ocazie a venii dumneavoastră aici. Pentru mine este o zi specială și mă bucur că suntem în număr așa de mare aici. Suntem o localitate mică, dar cu oameni inimoși și dragoste de locurile natale pe care trăim de sute de ani. Biserica Brâncoveanu este un reper de cultură și spiritualitate românească, iar noi ne dorim să o punem în valoare așa cum trebuie”, a spus Gheorghe Tătaru, primarul comunei Bordești. 
Mănăstirea este o „minunăție”
 
Cel care a făcut o incursiune în vremurile demult apuse și a adus în prezent istoria plină de evenimente și perioade zbuciumate a bisericii de la Bordești, a fost profesorul Ionuț Bercaru, un îndrăgostit de istorie locală, dar și națională. Cei prezenți au rămas profund impresionați de câtă vigoare și însuflețire poate să ascundă pereții unui locaș de cult. „Mănăstirea este o mică bijuterie de arhitectură brâncovenească și mă bucură faptul că vă pot face o prezentare a acestei minunății, dacă îi pot spune așa. Aș vrea să vă prezint zona în care a fost ctitorită, cum a ajuns să fie ctitorită, cine a ctitorit-o, câteva detalii despre arhitectură și despre pictură și sculptură și să vorbim câteva lucruri și despre destinul acestei bisericii, care a fost unul cu totul și cu totul aparte”, a spus profesorul Ionuț Bercaru. 
Istoricul Adrian Cioroianu a spus, la rândul său, că niciodată nu trage concluzii decât atunci când aude povestit din gura localnicilor despre faptele înaintașilor lor. „Cred că principala impresie pe care au avut-o toți cei prezenți și eu însumi este cât de multă istorie poate să ascundă o biserică. Simplul gând că pe aceste locuri, între aceste ziduri, în vreme de aproape 100 de ani, au crescut buruieni și se înstăpânise pustiiciunea cum se spune în limbaj bisericesc, după această vreme totuși oamenii, cu voia Domnului, au reconstruit și biserica renaște. Ca profesor de istorie, știu că această transformare a fost și povestea neamului nostru. Åži noi am avut perioade mai rele, când totul părea pierdut, oamenii au dovedit o capacitate de regenerare incredibilă. Practic această biserică din Bordești, chiar dacă deocamdată nu este în uzul comunității, este foarte simbolică pentru întreaga istorie a acestor locuri. Sigur că ne-am dori să o vedem din nou plină de oameni și oamenii să se apropie de Dumnezeu”, a spus Adrian Cioroianu. 
Victor Ghe. Stan, președintele filialei București a Uniunii Scriitorilor de literatură pentru copii și tineret, a precizat că atunci când toți factorii de la nivel local și național își dau mâna și conlucrează, ies lucruri mărețe, de care vor povesti în viitor generațiile ce vin după noi. „Am văzut și această biserică minunată din Bordești, iată că avem o serie de personalități prezente aici și asta mă bucură foarte mult. Toate acestea se datorează conlucrării”, a spus Victor Ghe. Stan.
La finalul vizitei, întreaga delegație s-a deplasat la școala din Bordești unde se află colecția muzeală înființată de învățătorul Gheorghe Asanache înainte de Revoluție și care în prezent îi poartă numele. Colecția numără în jur de 600 de piese de ceramică, circa 200 de monede, bancnote, câteva obiecte țărănești, dar și multe alte obiecte vechi. După ce a trecut în neființă învățătorul Gheorghe Asanache, profesorul de istorie Ionuț Bercaru duce mai departe această pasiune.  „Ne onorează această vizită și ne bucurăm că în mijlocul nostru am avut atâtea personalități ale culturii române, dar și istorici de seamă și aici mă refer în special la domnul Adrian Cioroianu. După vizita de la biserica Brâncoveanu și prezentarea făcută de colegul nostru, domnul profesor Ionuț Bercaru, oaspeții au venit și la școală, unde au văzut colecția muzeală «Gheorghe Asanache». Sunt monumente istorice care fac cinste localității Bordești și i-am rugat pe distinșii noștri oaspeți să ne facă cunoscuți mai departe, acolo unde dumnealor vor merge. De asemenea, i-am asigurat că ori de câte ori vor să treacă pe la Bordești, vor avea tot timpul ușa larg deschisă”, a spus Daniela Burducea, directoarea Școlii Bordești. 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?