Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Spor de zonă grea pentru medicii de familie


La sediul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea a avut loc, zilele trecute, întâlnirea comisiei paritare, ocazie cu care s-au discutat diferite aspecte ale medicinei de familie. La întrunire au participat reprezentanți ai CAS Vrancea, ai Direcției de Sănătate Publică Vrancea, dar și din partea Colegiului Medicilor, Patronatului Medicilor de Familie Vrancea (PMFVN) și Asociației Medicilor de Familie Vrancea.
Astfel, s-a stabilit ca medicii de familie care doresc să obțină sporul de zonă grea să depună cât mai rapid documentația necesară la sediul CAS, pentru că săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire, în cadrul căreia dosarele depuse vor fi analizate și aprobate. „Medicii de familie care solicită aprobarea criteriilor de încadrare a cabinetelor medicale din asistența medicală primară conform Ordinului nr. 163/ 18.02.2008 (spor de zonă) vor depune la sediul CAS Vrancea un exemplar al Ordinului nr. 163/ 18.02.2008 completat și vor anexa adeverința de la Primărie privitoare la punctul 2 alin b) și c) din ordinul menționat (distanța dintre punctele extreme și deplasarea la domiciliul asiguraților)”, spun reprezentanții CAS Vrancea. 
Termenul limită de depunere a dosarelor este 18 iunie, pentru ca pe 23 iunie să fie afișată lista cu medicii care vor primi sporul de zonă. Cei nemulțumiți pot depune contestații până pe 24 iunie, pentru ca lista finală să fie afișată pe 25 iunie. Sporul de zonă se calculează în funcție de zona în care medicul își desfășoară activitatea, distanța cabinetelui față de o unitate de primire urgență, starea drumului, aprovizionarea cu apă curentă, căldură, dar și numărul de locuitori.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?