Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Fostul judecător Adrian Toni Neacşu, achitat la ÎCCJ


Fostul președinte al Tribunalului Vrancea, Adrian Toni Neacșu, a fost achitat de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul în care a fost judecat, pe fond, pentru infracțiuni de corupție. Și șoferul său, Angel Gabriel Roșca, a fost achitat, în aceeași cauză. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. „În temeiul art. 17 alin.2 rap. la art.16 lit.b în referire la art.396 alin.5 cod procedură penală, achită pe inculpatul Neacșu Adrian Toni pentru infracțiunile prev. de art.52 alin.3 cu aplicarea art.297 alin.1 cod penal rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 cu modificările și completările ulterioare și art.35 al. 1 cod penal. (…) În temeiul art. 17 alin.2 rap. la art.16 lit.b în referire la art.396 alin.5 cod procedură penală, achită pe inculpatul Roșca Angel Gabriel pentru infracțiunile prev. de art. de art.52 alin. 3 cu aplicarea art.297 alin.1 cod penal rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 cu modificările și completările ulterioare și art.35 al. 1 cod penal”, se arată în decizia ÎCCJ.
 De asemenea, instanța supremă a respins acțiunea civilă formulată de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva lui Adrian Toni Neacșu. „Ridică măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului Neacșu Adrian Toni, prin ordonanța nr.3/P/2013 din 28.02.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției. În baza art.25 alin.5 cod procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată împotriva inculpatului Roșca Angel Gabriel. În baza art.397 alin.5 cod procedură penală menține măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului Roșca Angel Gabriel, prin ordonanța nr.3/P/2013 din 05.03.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției”, se mai arată în sentința ICCJ. Soluția poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. 
 Fostul președinte al Tribunalului Vrancea a fost acuzat de procurorii anticorupție că în cursul lunilor iulie, septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2012, în calitate de judecător membru ales al CSM, a încasat nejustificat salarii aferente unor zile în care ar fi absentat nemotivat de la serviciu. De aceleași fapte a fost acuzat și șoferul acestuia. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?