Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Agrimprod, una dintre favoritele la câştigarea Cupei Sanorom


Start în Cupa Sanorom la minifotbal, întrecere care se desfășoară săptămânal pe terenul sintetic din comuna Bolotești și la care participă 18 echipe din județ. Vineri seara, a debutat prima rundă cu două partide, în care favoritele s-au impus fără emoții. Una din principalele echipe care se vor lupta la titlul la campioană, Agrimprod a trecut cu 5-1 de Contliv. Golurile echipei manageriate de Nicușor Mărtinescu au fost marcate de Ciprian Dumitriu -3 și Valentin Lățcan -2, golul celor de la Contliv fiind reușit de Marian Dumitrache. Lotul formației Agrimprod este format din: Paul Alecsandrescu, Ionuț Căpățînă, Andrei Ciubotaru, Claudiu Mihai, Răzvan Duțu, Valentin Lățcan, Ionuț Manu, Marius Mărtinescu, Nicu Mărtinescu, Radu Mărtinescu, Laurențiu Neculai, Florin Nistor, Adrian Oltianu, Florin Stanciu, Cristian Bîra și Ciprian Dumitriu. Într-un alt meci din prima etapă, Go Go Auto – FC Jariștea 6-1 (Alin Åžotîrcă -3, Boris Niță -2 și Marian Savin respectiv Dan Poroșnicu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?