Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Vânt puternic în întreaga țară. Vremea se încălzeşte uşor


    Meteorologii au emis o informare meteo de vânt puternic, care a intrat în vigoare ieri la ora 10.00 și va expira în această seară, la ora 18.00. Atenționarea este valabilă pentru întreaga țară. Potrivit informării, „în jumătatea de est a Munteniei, în sudul și centrul Moldovei și în Dobrogea, precum și la munte vântul va avea intensificări temporare, cu viteze ce vor depăși 50…60 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Orientali și Meridionali rafalele vor fi de peste 70…80 km/h”.
    Pe lângă informarea meteo valabilă până în această seară, pentru județul Vrancea, meteorologii au emis ieri și un Cod Galben de vânt, care a intrat în vigoare la ora 10.15 și a expirat la ora 16.15.
    Luni, în sudul și sud-estul țării cerul va fi temporar noros însă doar pe arii restrânse, mai ales dimineața, vor cădea precipitații slabe sub formă de ploaie și cu totul izolat și trecător sub formă de lapoviță sau ninsoare. La munte izolat va ninge. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va continua să prezinte intensificări în majoritatea zonelor, cu rafale în cursul zilei în Bărăgan, Dobrogea și sudul Moldovei de peste 50…60 km/h, iar în zona montană înaltă va continua să sufle tare, rafalele depășind 70…80 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 14 grade, iar cele minime în general între -6 și 2 grade.
    Marți, vremea se va încălzi ușor astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 15 grade, cele mai ridicate valori fiind în regiunile nord-vestice, iar cele minime se vor încadra între -4 și 4 grade, ușor mai coborâte în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sudul țării, unde, mai ales în cursul zilei, izolat se vor semnala ploi slabe. Vântul va avea intensificări în estul teritoriului cu viteze ce mai pot depăși 50 km/h, și la munte unde, pe creste se mai pot depăși 70 km/h. În restul teritoriului vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?