Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Ce-mi place în Focşani. La Detergenti Saponella


   La Detergenti Saponella e un magazin situat pe Bulevardul Unirii, oarecum vizavi de Comisariat. Este o afacere a fraților Mocanu, care în locația respectivă au încercat toate cele: ba un pub, ba un restaurant indian, au și o agenție de turism. Oricum, de data asta cred că ar putea avea succes și poate că au deja, de vreme ce spațiul s-a tot extins, iar varietatea produselor a crescut.
    Când m-am apucat să fac fotografii produselor pe care le-a cumpărat de la ei, mi-am dat seama că am mai multe decât credeam. Am luat periuțe de dinți, pastă de dinți, șampon și gel de duș pentru copii, spume de baie, produse de curățenie, detergenți de rufe, săpun de mâini. De fapt, săptămâna trecută am intrat la ei să-mi iau un bidon de detergent și am plecat și cu o spumă de baie, care nu-mi trebuia, dar ambalajul arăta așa de bine, iar lichidul acela de culoarea mierii mirosea așa de îmbietor încât l-am cumpărat. Pe ambalaj scrie Compagnia Delle Indie – La Via Della Seta – Cannella dello Sri Lanka. Le-am arătat colegilor și toți au fost impresionați.
    Îmi place că oferta este foarte variată și găsești aproape orice, de la deodorante și loțiuni de demachiat, la spray-uri de mobilă și de curățare ecologice, produse de scos petele sau de vopsit hainele, șervețele, hârtie igienică, lavete, etc., etc. Pe de altă parte, chiar și mărci care se găsesc în România mi se par mai bune aici. De exemplu, un produs de curățare a băii, pe care îl folosesc de multă vreme, când l-am cumpărat de aici avea altă consistență, mult mai cremoasă, alt parfum, nu atât de înțepător, și curăță mult mai bine. Există un mit cum că produsele pentru piața est-europeană ar fi mai slabe calitativ decât cele pentru piața din Occident. Eu am descoperit că ăsta nu prea mai e mit, ci realitate.
    La un moment dat i-am spus patronului că ar trebui să-mi dea un card de fidelitate la cât de des cumpăr de acolo și mi-a răspuns că s-a gândit deja la asta, dar trebuie să mai rezolve o problemă cu un soft. Plata se poate face atât cu bani lichizi, cât și cu cardul, ceea ce este iarăși un semn de civilizație, pentru că în multe magazine mici nu ai această facilitate, deși românul folosește din ce în ce mai des acest mijloc de plată.
    Deși poate nu mai e cazul, precizez și de această dată că acesta nu este un articol publicitar, ci un demers de mediatizare a locurilor din Focșani, din Vrancea, unde calitatea te face să revii.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?