Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Spitalele trebuie să „strângă cureaua“


   Reevaluarea eficienței și reducerea numărului de paturi, asta dorește ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu, de la managerii de spitale. Până sâmbătă, managerii celor cinci spitale vrâncene trebuie să transmită oficialilor de la București proiecte cu privire la reorganizarea și restructurarea unităților. Măsurile propuse trebuie să facă referire la reducerea cheltuielilor de personal, astfel încât acestea să nu depășească 65% din buget.
   Cele mai mari cheltuiele de personal sunt înregistrate la Spitalul Județean de Urgență Focșani, unde ajung la aproximativ 85%. Pentru a corespunde cerințelor ministrului, conducerea ar trebui să facă disponibilizări de personal. Pentru a nu se lua astfel de măsuri, miercuri, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, Mihai Copaci, se va întâlni cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Bușoi, pentru a solicita un buget mai mare pentru Spitalul Județean. „Pentru ca Spitalul Județean să se încadreze în 65% din buget cheltuieli de personal, trebuie să se facă disponibilizări. Așa că miercuri am stabilit o întâlnire cu președintele CNAS, Cristian Bușoi, pentru a găsi o soluție. Voi solicita un buget mai mare, care va permite spitalului să se încadreze cu actualul personal în 65% cheltuieli din buget”, a spus Mihai Copaci.
   Singurul spital din județ care se încadrează în limita impusă de minister este Spitalul Municipal din Adjud, unde, potrivit informațiilor oferite de managerul Gheorghe Bercea, cheltuielile de personal sunt de 64%. La Spitalul Orășenesc din Panciu procentul este de 68%, Spitalul Comunal din Vidra – 81%, Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni – 73%.
   În ceea ce privește rata de ocupare a paturilor, în afară de Spitalul Vidra, unde este de 57%, la celelalte spitale depășește 80%. Prin urmare, reprezentanții DSP spun că în Vrancea nu se pune problema scăderii numărului de paturi.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?