În urmă cu câteva zile, ceva mi-a zgâriat colțul ochiului. O fată de vreo 12, 13, hai 14 ani, se chinuia cu mâinile tremurânde să aprindă un muc de țigară pe care, cel mai probabil, îl găsise pe stradă. Era chiar aici, lângă geamul biroului de la Monitorul. Pletele îi fluturau în vânt, era frig, dar singura ei dorință părea aceea de a fuma acel afurisit de chiștoc. Când, în cele din urmă, l-a aprins, s-a liniștit, a tras din el și a plecat mai departe. Am rămas gândindu-mă la copiii mei și la cât îmi doresc să nu ajungă vreodată așa. Apoi m-am gândit câți microbi erau pe acel muc de țigară, din gura celui care l-a aruncat, din mizeria străzii… Mă gândesc și acum cât de mult te chinui (și te bucuri și te înalți) crescând un copil și apoi să-l vezi tremurând pentru că nu se mai aprinde odată un chiștoc găsit pe stradă…
