Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Unii au condus băuţi, alţii fără permise


   Nouă conducători auto sunt cercetați penal pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere. Infracțiunile au fost constatate în doar două zile, respectiv pe 31 august și 1 septembrie. Sâmbătă dimineață, la ora 9.00, polițiștii din Odobești au oprit în trafic o autoutilitară Iveco, condusă de Paul Traian H., de 23 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul șofer nu avea permis de conducere, motiv pentru care pe numele său a fost întocmit dosar de cercetare penală.
   Tot sâmbătă, polițiștii au tras pe dreapta, în comuna Broșteni, un moped pe care se afla Ionuț C., de 19 ani, din Reghiu. Atunci când i-au cerut permisul, băiatul a fost sincer și le-a spus polițiștilor că nu are un astfel de document. Åži pe numele său a fost întocmit dosar penal. În aceeași situație se află și Mincu S., de 19 ani, din Dumbrăveni. Åži el conducea pe drumul european un moped neînmatriculat, fără să aibă permis de conducere, după cum ne-au precizat polițiștii vrânceni. În aceeași zi, polițiștii din comuna Vulturu l-au depistat pe Cristian D., de 25 de ani, din Odobești, care conducea un autoturism Opel, a cărui autorizație de circulație expirase în urmă cu o zi, respectiv pe data de 30 august. Polițiștii nu l-au iertat și au întocmit pe numele său dosar penal.
   Vrâncenii fără permis s-au plimbat și cu tractorul, nu doar cu autoutilitara sau cu mopedul. Este cazul lui Neculai N., de 57 de ani, din comuna Păunești, care a condus un tractor fără să aibă și permis de conducere. 
    Duminică, din trafic nu au lipsit nici șoferii băuți. Printre aceștia se numără și Silviu N., de 43 de ani, din comuna Măicănești, care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism Opel, deși avea o concentrație alcoolică de 0,48 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au dus la spital pentru probe de sânge și i-au întocmit dosar penal.
    Un alt șofer a băut și mai mult, apoi a plecat cu mașina la plimbare. Este vorba despre Marian G., de 26 de ani, din Odobești. „La data de 01.09.2013, ora 06.04, pe DN 2 M, pe raza localității Odobești, polițiștii l-au depistat pe G. Marian, de 26 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia având o concentrație de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se arată într-o informare a IPJ Vrancea.
    Tot duminică, pe DN 23 A, în comuna Tătăranu, polițiștii l-au depistat pe Maricel P., de 44 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism Skoda având o concentrație de 0,69 miligrame per litru  alcool pur în aerul expirat.
    Åžirul infracțiunilor a fost încheiat de George C., de 27 de ani, din Brăila. Polițiștii l-au oprit în trafic la Golești, în timp ce se deplasa cu un autoturism Opel. Polițiștii i-au cerut permisul de conducere, dar acesta nu a avut ce să le arate pentru că documentul îi este suspendat pentru o altă abatere comisă în trafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?