Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Familiile cu venituri mici care se încălzesc cu surse de energie electrică pot primi ajutor


   Familiile cu venituri mici care folosesc ca sursă de încălzire energia electrică ar putea beneficia de ajutoare de la stat, măsura urmând să fie aplicată din iarna viitoare, dacă va fi aprobată o ordonanță în acest sens, a anunțat, vineri, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. 
   Potrivit ministrului, o ordonanță potrivit căreia familiile cu venituri mici care folosesc ca sursă de încălzire energia electrică vor beneficia de ajutoare de la stat este în pregătire, iar din lista de motive pentru care nu se acordă sprijin financiar va fi eliminat „număratul găinilor”. „Pregătim programul de ajutoare pentru încălzire. Vom încerca să simplificăm lista de active, vom încerca să scoatem din acestă listă număratul găinilor și să ne axăm pe activele principale pe care o persoană le are: dacă are mai multe case, dacă are mașini Mercedes sau alte mașini, dacă are venituri din alte activități, închiriere și alte lucruri de genul acesta. Am introdus, de asemenea, un lucru nou. Încercăm să acordăm ajutor de încălzire pentru cei care se încălzesc cu energie electrică. Acest lucru se referă la persoanele care au fost într-un sistem centralizat de încălzire și care, din diferite motive, nu mai există. Decât să scoatem burlane pe geam – oricum nu mai avem voie pentru că restricțiile de mediu sunt din ce în ce mai stricte -, vom acorda acest spijin pentru încălzire electrică”, a declarat ministrul Muncii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?