Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Toleranţă zero faţă de droguri


   Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, președintele Comisiei pentru Învățământ, Åžtiință, Tineret și Sport a Camerei Deputaților, a declarat că fenomenul consumului de droguri este precum o caracatiță, care acaparează toate palierele societății și nu ține cont de clasa socială sau vârstă. El a precizat că lupta împotriva acestui flagel ar trebui să fie a întregii societăți, deoarece „este o luptă care are un început, dar nu și un sfârșit”. 
   Deputatul vrâncean a făcut această decla-rație cu ocazia Zilei Internaționale Împotriva Traficului și Consumului Ilicit de Droguri. „Cei care mă cunosc bine, în special locuitorii județului Vrancea, cunosc preocuparea mea veche și constantă în direcția combaterii acestui fenomen deosebit de nociv pentru sănătatea umană. De ani buni am făcut tot ceea ce mi-a stat în putință pentru a atrage atenția asupra faptului că România nu mai reprezintă doar o țară de tranzit, ea devenind chiar loc de destinație pentru multe dintre aceste substanțe menite să otrăvească trupul și mintea copiilor noștri! Spre exemplu, încă în anul 2010 îmi clamam indignarea și revolta în fața neputinței Ministerului Sănătății de a derula campanii bine articulate și eficiente îndreptate împotriva consumului de droguri și a substanțelor etnobotanice. Mai mult încă, am cerut cu fermitate și cer în continuare inter-zicerea totală a comercializării substanțelor etnobotanice, inclusiv în spațiul virtual”, a afirmat Angel Tîlvăr. 
   Acesta a susținut că una din principalele sale preocupări în calitate de președinte al Comisiei pentru Învățământ, Åžtiință, Tineret și Sport a Camerei Deputaților este legată de găsirea unei modalități de a ține substanțele dopante departe de elevi și studenți. Tîlvăr a reamintit că a avut, deja, o primă întâlnire cu conducerea Agenției Naționale Antidrog, cu care a jalonat traseul unor viitoare acțiuni comune, ce vizează diminuarea cât mai accentuată a numărului celor care consumă sau trafichează substanțe psihoactive pe teritoriul României, cu un pronunțat accent pe populația de vârstă școlară. „Chiar dacă pare un proiect ambițios, n-am făcut niciodată un secret din faptul că doresc să contribui cu toate forțele mele la scoaterea definitivă a narcoticelor din școală și ținerea acestora cât mai departe posibil de copilul meu și de colegii săi de gene-rație. Nu va fi ușor, fără îndoială, dar cum știu că și cel mai lung drum începe cu primul pas, îmi doresc cu multă ardoare să mă număr prin-tre cei care fac un pas într-adevăr decisiv în această direcție! Am văzut, din nefericire, destule destine distruse de acest adevărat flagel al lumii contemporane pentru a-mi permite să stau deo-parte și să asist impasibil la modul în care își ruinează sănătatea și viitorul o mulțime de oameni, tineri în cele mai multe cazuri, pentru ca persoane fără scrupule, de la noi sau de aiurea, să se îmbogățească, nerușinat și nejustificat, pe seama exploatării inocenței acestora. Nici statutul meu de om politic responsabil, nici cel de dascăl și de părinte nu-mi permit să asist nonșalant la asemenea orori!”, a menționat parlamentarul. 
   Angel Tîlvăr a făcut apel la toate autoritățile statului cu responsabilități în acest domeniu, la cadrele didactice din școala românească și nu în ultimul rând, la părinți, pentru a-și intensifica efortul de a combate „acest rău aproape ireversibil” pe care consumul de substanțe psihoactive îl reprezintă.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?