Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Ponta: Uninominalul este prima opţiune a PSD


   Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că varianta de vot uninominal pur, stipulată în proiectul de lege Ponta-Antonescu, este prima opțiune a PSD, arătând că dacă nu se va întruni o majoritate în USL pentru aceasta, atunci se ca trece la a doua opțiune, de vot proporțional la una dintre Camere. „Importat este că ceea ce am agreat este faptul că vrem să avem anul acesta adoptată Legea electorală, sistemul electoral, ca să nu mai treacă timpul. Pe măsură ce trece timpul e din ce în ce mai dificil să o modificăm. De fapt, e legea pe care am depus-o anul trecut, domnul Antonescu și cu mine. Dacă nu există o majoritate pentru această lege, mergem la pasul următor, însă prima opțiune – nu singura, nu se pune problema de nenegociat aici – dar prima opțiune a PSD este legea pe care de altfel am și pomovat-o anul trecut și am adoptat-o”, a spus Ponta. 
   El a arătat că legea respectivă fost respinsă de CC pentru că era adoptată cu mai puțin de un an înainte de alegeri, precizând că în cazul de față e vorba de trei ani și că nu ar mai trebui să mai fie probleme din acest punct de vedere. „Sunt mai multe variante. Nu m-am răzgândit, însă acesta e proiectul pe care l-am depus anul trecut și l-am și votat. Problema nu este însă de a vrea doar PSD. Problema este de a ne spune care e prima noastră opțiune după care, dacă nu există o majoritate, trecem la a doua opțiune – vot proporțional doar la una din Camere. Sperăm să treacă, dacă nici acela, trecem la a treia”, a menționat Ponta. 
   BPN al PSD a decis, luni, cu unanimitate de voturi să susțină reintroducerea Legii Ponta-Antonescu privind uninominalul pur în discuțiile cu partenerii din USL pe tema Legii electorale, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Cătălin Ivan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?