Pentru un moment de furie, Marian Ionescu, de 38 de ani, din Odobești, plătește scump. Åži-a sufocat soacra fără voia lui, spune, și pentru asta a primit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare. Până acum a trecut prin patru penitenciare și spune că la cel din Focșani, cel de-al cincilea, este cel mai bine. I se pare că pedeapsa este prea mare și consideră că a fost nedreptățit, fapta sa fiind încadrată la omor cu premeditare, lucru despre care spune că nu este adevărat. Nu a vrut să-și omoare soacra. A vrut doar să o facă să tacă. Åži… a tăcut, dar pentru totdeauna. Marian Ionescu ne-a mărturisit că trăiește din amintiri și că nu vrea să se mai gândească la ceea ce a făcut pentru că își face rău.
Au trecut opt ani de când Marian Ionescu, în vârstă de 38 de ani, din Odobești, nu mai știe ce înseamnă libertatea. Ce înseamnă să mergi la serviciu, să te plimbi și să faci lucruri pe care le face orice om normal, necondiționat de nimeni și nimic. În 2005 a ajuns după gratii, după ce și-a omorât fosta soacră. Spune că, inițial, fapta sa a fost încadrată la omor, ceea ce însemna o pedeapsă cuprinsă între 10 și 20 de ani de închisoare. Ulterior, anchetatorii au considerat că Marian și-a premeditat fapta, așa că au încadrat-o la omor cu premeditare și a primit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.
I se pare că plătește prea scump, mai ales că nu s-a gândit nicio clipă să o ucidă pe cea care i-a dat viață soției sale. „Am vrut doar să o fac să tacă pentru că ne certam, dar am sufocat-o”, ne-a mărturisit Marian, cu vocea plină de remușcări.
Pe vremea aceea era la București, era căsătorit și avea serviciu. „Mi-am pierdut cumpătul pentru un moment și cred că pedeapsa pe care am primit-o este prea mare. De la o ceartă banală s-a ajuns la asta. Eu nu m-am gândit nicio secundă să o omor. Am vrut doar să o fac să tacă și am sufocat-o fără voia mea. Lucrurile s-au întâmplat foarte repede, încât nici nu am avut timp să-mi dau seama ce fac. Acum nu mă mai gândesc la ce a fost atunci, pentru că îmi fac rău singur. Am atacat decizia instanței pentru această pedeapsă, dar nu am avut câștig de cauză și am renunțat să mă mai lupt cu sistemul”, ne-a povestit Marian.
De doi ani este la Penitenciarul Focșani
Din 2005, de când a fost arestat și până acum, Marian Ionescu a petrecut 8 ani de detenție în cinci penitenciare, respectiv Iași, Galați, Rahova, Jilava, ultimul fiind Penitenciarul Focșani, unde se află din luna martie a anului 2011. Spune că a vrut să vină aici pentru a fi mai aproape de mama sa. „Sunt aici de 2 ani, din martie 2011. Am vrut să vin la Penitenciarul Focșani pentru a fi mai aproape de mama mea. Aici poate veni și ea mai des să mă viziteze și este mai bine. În plus, sunt mulțumit și de angajații de aici, care se poartă corespunzător. Evident că la pușcărie nu poate fi bine pentru nimeni, dar aici este mai bine decât în alte părți”, explică deținutul.
Spune că s-a obișnuit cu viața în detenție, cu oamenii, cu mâncarea și cu toate restricțiile pe care le are și a învățat să se conformeze și să facă tot ceea ce sistemul îi impune. Åžtie că altfel, pentru orice încălcare a vreunei reguli, va trebui să plătească și nu-și dorește acest lucru. Își dorește doar ca timpul să treacă mai repede și să se întoarcă la viața de dinaintea comiterii faptei.
Peste 7 ani ar putea fi liber
Marian Ionescu spune că peste șapte ani ar putea fi liber din nou. Un moment pe care îl așteaptă mai mult ca pe oricare altul. Atunci nu va mai dormi cu peste 20 de oameni în cameră, nu ar mai mânca la program, nu ar mai trebui să-și vadă mama rar și s-ar putea plimba singur peste tot pe unde va dori, fără cătușe și gardieni după el. „După 15 ani executați aș putea intra în comisia de liberare. Åžtiu că mai este mult până atunci, dar sper la acel moment. Nu știu care ar fi primul lucru pe care l-aș face, dar voi vedea atunci. Nu m-am gândit, pentru că mai este mult. Cred că nici nu mai știu ce înseamnă să fii liber și nici ce fac oamenii liberi”, mărturisește Marian.
Spune că și-ar dori să muncească, să facă ceva pentru ca timpul să treacă, dar regimul închis în care își ispășește pedeapsa nu-i permite acest lucru. La alte penitenciare a mai muncit, aici nu poate.
Confecționează tablouri și felicitări
Până la momentul liberării, Marian trăiește din amintiri. Spune că s-a obișnuit cu viața lui de după gratii și cu tot ce-i oferă ea. În general timpul trece repede, dar pentru el trece greu, pentru că este într-un loc în care rutina este la ea acasă. Atunci când nu se gândește la fapta pe care a comis-o, la mama sa, la cum ar fi fost viața lui dacă era afară sau la momentul liberării, Marian își umple timpul confecționând tablouri și felicitări, toate lucrate manual. De altfel, așa l-am și găsit, înainte de sărbătorile pascale. Era în atelierul de la Penitenciarul Focșani și confecționa felicitări.
Åži-a lăsat îndeletnicirile pentru câteva momente pentru a ne povesti despre el, după care s-a reapucat de treabă. Așa, timpul trece mai repede. Când era afară nu avea timp și răbdare să facă astfel de lucruri, acum, ele îl ajută să uite de tot și de toate. „Confecționez felicitări, tablouri, toate lucrate manual și sunt din flori. Tot timpul improvizăm ceva ca să fie mai ușor. Din când în când mai și sculptez. Aici (la penitenciar – n.r.) am învățat să fac aceste lucruri, afară nu le făceam. O zi la pușcărie trece foarte greu, mai ales dacă stai în cameră. Făcând ceva, timpul trece mai repede. Sunt și câteva avantaje dacă desfășori astfel de activități. La trei luni primim credite, care ne pot ajuta”, ne-a explicat condamnatul.
„Trăiesc din amintiri”
Când nu desfășoară nicio activitate, Marian se gândește. Pierde ore în șir gândindu-se la el, la viață, la ce a făcut, chiar dacă nu ar vrea să-și reamintească de acele momente, și la ce va face atunci când închisoarea va fi un loc în care a fost și unde nu vrea să mai ajungă niciodată. „Am început să trăiesc din amintiri. Lucrurile s-au schimbat atât de mult și se vor mai schimba până când eu voi fi liber, încât dacă aș vedea într-o zi că o mașină zboară nu m-ar mira. Lucrurile evoluează și timpul trece repede. Doar pentru mine, că sunt aici, timpul stă în loc. Mă gândesc la tot felul de lucruri, numai la ce s-a întâmplat în 2005 nu vreau să mă gândesc, pentru că mi-aș face rău. În rest, stau cu colegii mei, cu care mă înțeleg bine. Ne ajutăm atât cât putem și încercăm să facem ce este mai bine pentru noi”, a adăugat Marian Ionescu.
Cu fosta soție spune că a mai ținut legătura și după ce a fost încarcerat și dacă el și-ar fi dorit ar mai fi putut vorbi cu ea, dar… nu a vrut. Este conștient că i-a făcut rău și nu are de ales, decât să aștepte să treacă încă șapte ani. Åžapte ani în care viața lui se va schimba și mai mult decât s-a schimbat până acum, iar libertatea va deveni pe zi ce trece o stare despre care nu mai știe nimic.
