Animalele mănâncă ce găsesc. Pentru motivul ăsta, sunt obligate să mănânce în funcție de sezon: primăvara, mai multe plante și alte lucruri verzi, sau pui de alte creaturi, mă rog, în funcție de specie, vara au dietă mixtă, toamna, fructe sau ce mai găsesc, iar iarna se mănâncă reciproc. Fie că vrem sau nu să recunoaștem, e o viață mult mai organizată decât am putea avea noi. Ca să ajungem la un program alimentar ca ăsta în mod conștient (și nu instinctiv, ca prietenii mai sus menționați) ne mai trebuie multe sute de ani.
Primăvara să mâncăm urzici!
Au apărut în piață, sunt mai sănătoase și cu gust mai sec ca niciodată! Putem să le gătim tradițional sau să improvizăm, sau să le mâncăm crude! Poate să încercăm să le gătim și cu spanac. Numai să le mâncăm. Nu știu de alții, dar eu nu mă omor după ele. De obicei legumele cu frunze sunt mai bune, dar astea chiar nu îmi plac. Cât despre voi, nu știu. Totuși, vă încurajez să le mâncați. Ok, sunt sănătoase, asta e clar.
Dar nu ăsta e principalul motiv pentru care n-ar trebui excluse de pe lista de cumpărături. Gândește-te, dacă mâncăm mereu aceeași mâncare relativ gătită, adică semi-preparată, sau cea făcută ușor, pentru că n-avem timp, și de cele mai multe ori dacă n-ai timp să gătești, nu e din cauză că îți trăiești visul și ești prea ocupat să fii fericit, înseamnă că n-ai timp nici de altceva, cum ar fi să te plimbi cu bicicleta. Faptul că nu mâncăm urzici primăvara nu ne face sa fim niște oameni mai puțin interesanți, dar ignoranța față de schimbare, fie ea și mică cât o urzică te face să devii un pic mai robo-tic. Dacă nu mănânci urzici, e ok. Dacă te duci la serviciu fără să vrei să te duci spre exemplu, ori faci restul de lucruri prostesc de banale și pe deasupra nu mănânci ur-zici ești un om din care, dacă se scutură, cad piulițe și șuruburi. Chestia asta cu mâncatul diferit e un fel de picătură care umple paharul. Sigur, cel mai bine ar fi ca paharul să nu fie deja plin.
Nu-mi plac fast-foodurile din oraș. Nu-mi plac fast-foodurile în general, dar nu asta contează. Am delimitat două tipuri de fast-food, cel occidental și cel oriental. Dacă în primul se vând burgeri și alte chestii tradițional americane, cel oriental e o copie care în loc de hot dog vinde shaorma. De fapt, nu văd de ce mâncarea tradițională din orient poate face meniul unui fast-food. Dacă orice treabă gătită repede e fast-food, atunci și o cucoană grasă, machiată prost e fast-food. Am putea, de altfel, înființa un fast-food românesc: brânza de burduf cu ceapă și șuncă sună suficient de rapid. Revenind la partea cu fast-foodurile din oraș: toate sunt orientale până în ultima foaie de varză, copiile nereușite ale unei mâncări deja nereușite. Ca fapt divers, alternarea valorilor pe axa occident-orient a împân-zit toate domeniile din țară, nu numai mâncarea: televiziune de tip oriental, foarte colorată, cu logo-uri cu sclipici și cu multe benzi cu scris, televiziune de tip occidental, mai sobră, cu accent pe ceea ce se zice acolo; modă de tip oriental, cu modele machiate puternic și poze foarte retușate, moda de tip occidental, cu mo-dele mai degrabă slabe și cu accent pe ceea ce îmbracă. Åži tot așa.
Acum, nici urzicile și nici mâncarea de tarabă nu sunt delicioase, dar sunt extremele. Ideea e că trebuie să mănânci ce-ți place și din când în când, spre exemplu în funcție de anotimp sau orice altă constantă vrei tu, schimbă un pic macazul (și meniul).
Colegiul Național Unirea
