Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Două propuneri pentru Regulamentul cadru din şcoli


   Reprezentanții învățământul vrâncean discută două propuneri de regulament cadru pentru unitățile de învățământ. Primele discuții au avut loc ieri, la Prefectura Vrancea, fiind prezente atât autoritățile locale, cât și șefii de la Poliție, Jandarmerie.
   Prefectul Cătălin Popescu a declarat că, deocamdată, sunt analizate două drafturi, trimise de președintele Comitetului de părinși și de conducerea filialei județene a Federației Educației Naționale. Reprezentantul guvernului a arătat că o a doua întâlnire urmează să aibă loc săptămâna viitoare. „În urma discuțiilor, a existat punctul de vedere unanim acceptat de profesori și elevi că este nevoie de un asemenea ghid de comportament în școală. Trebuie clarificat ce trebuie să facă elevul de serviciu, profesorul de serviciu, ce se întâmplă cu elevul care întârzie la cursuri. Fiecare elev ar trebui să poarte un semn distinctiv care să arate de la ce liceu provine, un număr matricol, o cartelă, un carnet care să indice unitatea de învățământ, pentru că trebuie reglementat accesul în școală”, a afirmat prefectul Cătălin Popescu.
   Ulterior, Regulamentul urmează a fi aprobat de fiecare unitate de învățământ în parte, cu eventuale modificări, în funcție de specificul fiecăreia.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?