Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Liceul „Ioan Slavici”, sărbătorit la 66 de ani de la înfiinţare


   Casa de Cultură din Panciu a găzduit, ieri, manifestările dedicate împlinirii a 66 de ani de la înființarea Liceului Teoretic „Ioan Slavici” . La eveniment au luat parte, alături de elevi și profesori, oficialitățile locale, cadre didactice și foști absolvenți ai unității de învățământ păncene.
   După intonarea imnului liceului, interpretat de Grupul Coral „Cantabile”, festivitatea a fost deschisă de directorul Andrei Manovici, care a reamintit celor prezenți faptul că aniversarea celor 66 de ani de activitate a instituției coincide cu împlinirea a 165 de ani de la nașterea scriitorului Ioan Slavici. Ulterior, inspectorul școlar general Vasilica Zaharia a felicitat atât elevii cât și cadrele didactice pentru performanțele obținute până acum. „Vă felicit pentru tot ceea ce ați făcut pentru învățământul din Vrancea, pe dumneavoastră, dragi colegi, care ați activat ani la rând la școlile din Panciu sau din județ, pe dumneavoastră, cei care sunteți acum profesori ai acestei unități școlare, pe voi, dragi elevi, care vă pregătiți să deveniți oameni de nădejde pentru a prelua frâiele multor domenii de activitate, dar și pe dumneavoastră, domnule director! Vă doresc multe împliniri și la mulți ani!”, a spus Vasilica Zaharia.
   Festivitatea a continuat cu omagierea foștilor profesori ai liceului, printre care s-au aflat fostul director Vasile Petrache, precum și Valerica Nica, Mariana Alecsiu, Ion și Maria Bandrabur, Elena Mustețea, Olga Voinea, Stela Neagu, Anca Å¢âru, Mariana Rogoz Stratulat, Maria Adafini, Gheorghe Popa, Rodica Belciuganu și Veronica Dan, care au primit, din partea directorului Andrei Manovici și a primarului Ion Petre, plachete aniversare.
   Tot plachete aniversare au primit, apoi, și profesorii de astăzi, dar și de-putatul Ciprian Nica, primarul Ion Petre, precum și foștii elevi ai liceului, Dragoș Pricop și Mihai Liviu Adafini. Pentru dascălii trecuți în neființă, cei prezenți au păstrat un moment de reculegere.

Anul 2012 – Anul Trupei de Teatru „Protha”

   În cadrul aceluiași eveniment, au fost evidențiați performerii liceului,  prin intermediul unui film de prezentare a tuturor rezultatelor obținute. Cu același prilej, tinerii actori ai liceului, dar și îndrumătorii acestora, profesoarele Ana Maria Păstrăguș, Maricica Apreutesei și regizorul Cătălin Sfîrloagă, au fost recompensați pentru toate premiile obținute pe parcursul anului 2012, care a fost declarat „Anul Trupei de Teatru Protha”.
   Ulterior, Leonid Carabă, Iris Tiron și Cătălina Mazăre le-au oferit invitaților și două momente artistice după scrierile lui Matei Vișniec, autorul piesei „Å¢ara lui Gufi”, cea care le-a adus cele mai multe premii la festivalurile de anul trecut.

Un nou istoric al orașului Panciu

     
   Festivitatea dedicată „Zilei Liceului Ioan Slavici” s-a încheiat cu două lansări de carte, care au văzut lumina tiparului cu sprijinul financiar oferit de primarul Ion Petre și de Primăria Panciu. Prima dintre ele, intitulată „Istoricul Orașului Panciu” și semnată de Mihai Liviu Adafini, a fost prezentată în detaliu de istoricul Cezar Cherciu, dar și de scriitorul Culiță Ioan Ușurelu, care au avut numai cuvinte de laudă pentru cel care „a avut curajul de a face o carte atât de importantă pentru orașul Panciu”.
   De aceleași aprecieri s-a bucurat și cea de-a doua carte prezentată, ieri, publicului păncean, și anume „Scrisori către Eminescu – Poem”, de George Pătrășcanu. „Este o carte care merită să se afle la căpătâiul fiecăruia dintre noi și de a fi citită, oricând, împreună cu celelalte cărți despre Eminescu”, a spus Culiță Ioan Ușurelu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?