Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Sporting Roberbian a câştigat derby-ul etapei la Cupa Firmelor Vrâncene


   Cupa Firmelor Vrâncene la minifotbal, competiție de minifotbal din județ organizată de Grupul de Firme DEEP SERV G.I.E, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Vrancea a programat în week-end partidele etapei cu numărul doi. Capul de afiș al etapei a fost derby-ul grupei A, Sporting Roberbian – Vranlact, meci în urma căreia câștig de cauză a avut Roberbian, învingătoare cu 4-1 (0-0).
   Eroul partidei a fost Alexandru Avramescu, autor a unui hattrick pentru Roberbian, golul patru fiind marcat pe final de Iulian Niță. Reușita celor de la Vranlact i-a aparținut lui Cristian Bîra în momentul în care scorul era egal, 0-0. Cele două echipe nu s-au menajat deloc și pe durata partidei cei doi arbitrii, Vasile Burgă și Octavian Bucătaru au fost nevoiți să arate patru cartonașe roșii: trei pentru Sporting Roberbian (Florin Nistor, Marian Dima și Emil Burcăcel) și unul pentru Vranlact, Adrian Oltianu. Un mare merit în obținerea victoriei l-a avut și portarul celor de la Roberbian, Manuel Ivanciu care a făcut diferența în momentele cheie ale jocului. Roberbian: Ivanciu, Aldea – Chetreanu, Nistor, Burcăcel, Avramescu, Ciprian Dumitriu, Niță, Secu, Bălosu, Dima.
   Vranlact: Vîlcu, Cristinel Ionel – Stan, Nechifor, Adrian Oltianu, Bîra, Ionuț Istrate, Vlase, Petrișor, Cristian Munteanu, Dumitru, Dragoș Sava.
   Monte Carlo și-a trecut în cont prima victorie la ediția din acest an a Cupei Firmelor Vrâncene, 8-3 cu Maxx, iar jucătorii i-au dedicat victoria finanțatorului Cosmin Bogdan. Pe primul loc al clasamentului a urcat Pantzer, care a obținut a doua victorie, 4-3 cu Arsenal. Primele patru clasate din grupele A respectiv B vor juca în faza următoare a competiției, după sistemul „1 cu 4 și 2 cu 3”, iar în faza semifinalelor, meciul I cu meciul III respectiv meciul II cu meciul IV. Premiile pentru primele patru clasate vor consta în cupe, diplome și premii în echipament sportiv, fiind răsplătiți și cel mai bun jucător al turneului și cel mai bun portar.

Rezultatele și marcatorii etapei a doua
Grupa A

Pantzer – Arsenal 4-3,
Monte Carlo – Maxx 8-3 (Răzvan Sava – 2, Bîrsan – 2, Bercaru, Pănescu, Argeșanu, Panaite respectiv Taban – 2, Munteanu), Roberbian – Vranlact 4-1 (Avramescu 3, Niță respectiv Cr. Bîra).
Green Team a stat.

Etapa viitoare: Monte Carlo – Green Team, Vranlact – Maxx, Roberbian – Arsenal. Pantzer va sta.

Grupa B:
GSMobile – Velvet 8-1,
Omega – Vinexport 3-11,
Voința DEEP SERV- Flux &Promostore 6-1.
Vila Geo a stat.

Etapa viitoare: Omega – Vila Geo, Flux&Promostore – Vinexport, Voința DEEP SERV – Velvet. GSM Mobile&Vrasinter va sta.

9 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?