Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Focşănean implicat într-un accident, în judeţul Bacău


   Un bărbat de 54 de ani, din Focșani, a fost implicat într-un accident de circulație pe raza județului Bacău, la sfârșitul săptămânii trecute. Evenimentul rutier s-a produs pe DN 2 E85, în localitatea Răcăciuni, și au fost implicate trei mașini, printre care și cea a focșăneanului.
  Potrivit polițiștilor din Bacău, un cetățean rus de 37 de ani, în timp ce  conducea un autoturism pe DN2 -E85, în interiorul localității Răcăciuni, pe fondul neatenției în conducere, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de Gheorghe B., de 54 de ani, din Focșani.
   După impact, autoturismul condus de bărbatul de 37 de ani a intrat în coliziune și cu autoturismul condus de Sandu M., de 36 de ani, din Bacău.
   În urma producerii accidentului, a rezultat rănirea lui Sandu M. și a pasagerei Ghinuța S., care au fost transportați la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale, fiind necesară internarea lor. Bărbatul din Focșani nu a fost rănit, însă mașina sa a fost avariată.
   Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative, fiindu-le apoi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?