Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Ministrul Duşa: Am avut cel mai liniştit Crăciun din ultimii cinci ani


   Toate drumurile naționale și județene au fost deszăpezite, iar alimentarea cu energie electrică în localitățile afectate de viscol a fost reluată, a declarat miercuri ministrul Apărării, Mircea Dușa, precizând că peste 30.000 de angajați ai ministerelor de resort precum și din structuri locale au fost angrenate în ultima perioadă, la nivel național, în acțiuni de deszăpezire și salvare de vieți omenești. „Am fost informat că nu mai există probleme în niciun județ, în toate județele drumurile sunt deschise, fie cele naționale, fie cele județene. În toate județele s-a reluat alimentarea cu energie electrică a satelor, localităților. Activitatea se desfășoară normal”, a spus Mircea Dușa, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „A fost o perioadă foarte complicată, din cauza viscolului și a căderii abundente de zăpadă. Ministerul Administrației și Internelor, dar și celelalte ministere care au atribuții la comandamentul de iarnă au intervenit în așa fel încât să readuce activitatea din zonele cu probleme la normal”, a spus Dușa.
   Ministrul a menționat că 30.000 de persoane au lucrat la înlăturarea efectelor viscolului și că au fost utilizate peste 13.000 de utilaje. Dușa a anunțat, citând o informare a directorului Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu, că vremea se va încălzi în țară, mai puțin în județele Brașov, Covasna, Harghita și Mureș. „Se pare că am avut un Crăciun mai liniștit și concluzia tuturor statisticilor pe care le-am făcut astăzi dimineață este aceea că anul acesta sărbătorile de Crăciun sunt cele mai liniștite și că în ultimii cinci ani au fost probleme deosebite, dar anul acesta au fost cele mai liniștite, semn că România intră în normalitate”, a spus Dușa. El a precizat că pe râul Bicaz s-au format zăpoare de gheață, dar a spus că debitul apei este foarte mic și riscul de inundații este redus, ținând cont de seceta din vară.

Număr redus de infracțiuni cu violență

   Numărul infracțiunilor comise cu violentă înregistrat în Ajunul și în prima zi de Crăciun a fost mai mic decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat dat publicității, miercuri, de IGPR.
   Astfel, numărul infracțiunilor de omor au scăzut de la 9 în 2011 la 1 în 2012, infracțiunile de loviri sau alte violențe au scăzut de la 5 în 2011 la 3 în 2012, iar actele de tâlhărie au scăzut de la 36 în 2011 la 22 în 2012.
   Din punct de vedere al siguranței rutiere, în această perioadă s-au înregistrat 43 de accidente rutiere grave, cu 38 mai puține ca anul trecut, soldate cu 48 de răniți grav, cu 28 mai puține ca în 2011 și 5 persoane decedate, cu 17 mai puține ca în perioada similară a anului trecut.
Pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în liniște, în această perioadă, 11.280 de polițiști sunt, zilnic, la datorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?