Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Eşec pentru Progresul: 1-6 cu Smart Bucureşti


   Echipa de futsal a Focșaniului, Progresul a cedat, 1-6 (0-2) în partida disputată pe terenul formației Smart București, în cadrul etapei a treia a Ligii I. Unicul gol al grupării de pe Milcov a fost marcat de Emilian Chivu, în momentul în care bucureștenii conduceau cu 5-0. Din păcate, echipa focșăneană a terminat jocul și fără doi jucători de bază, Florin Stanciu (accidentat) și Elvis Ilaș (eliminat pentru cumul de cartonașe galbene). „Am fost arbitrați de doi gălățeeni, iar etapa viitoare vom juca acasă cu United Galați. Pot să mai spun ceva? Stanciu a fost aruncat în tribune, a suferit o accidentare la coaste în urma căreia a fost transportat la spital, iar arbitrii nu au acordat nimic. Mai mult, Ilaș a fost eliminat ușor pentru două galbene și atunci s-a rupt echilibrul din teren”, a spus antrenorul Petrache Gurguiatu. Progresul a jucat cu: Borș, Chivu, Ilaș, Stanciu, Ungureanu, Sorin Popa, Mîndrescu, Dumitriu și Alexandrescu. Prima apariție a echipei de futsal la TV se va produce în etapa a patra, când Progresul va întâlni în Sala Sporturilor formația United Galați. Partida este programată luni, 8 octombrie, de la ora 20.00 și va fi transmisă în direct de postul de televiziune Digisport 2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?