Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Criză de apă la Obrejiţa şi Păuleşti


   Apa este insuficientă pentru toți locuitorii din comuna Obrejița, în aceste condiții de secetă prelungită. Primarul Nicu Pardos a precizat că pentru a asigura cât de cât apa potabilă este nevoit să o oprească pe timp de noapte și chiar ziua uneori. Din acest motiv, nu se pot folosi dușurile și nici băile. Din estimările făcute, consumul este mult mai mare decât apa care se strânge în bazine.
   Un alt motiv pentru care apa este oprită este acela de a proteja pompele care împing apa pe conductă, deoarece acestea funcționează la capacitate maximă și se pot arde în orice moment. Edilul spune că doar ploile de toamnă, dacă vor fi, vor crește nivelul de apă din pânza freatică. „Este de jale cu această secetă. La noi consumul de apă este de 250 de metri cubi pe zi, asta în condițiile în care noi mai oprim apa. Dacă ar fi să o lăsăm deschisă permanent consumul ar fi de trei ori mai mare. Nu avem apă ca să se mai poată umple bazinele. Noaptea este închisă, în așa fel încât să se strângă apă și să o poată folosi lumea. Aici mai intervine și o altă problemă, și anume că oamenii folosesc apa să ude în grădini”, a spus Nicu Pardos, primarul din Obrejița. Consumul de apă potabilă din comuna Obrejița este de 250 de metri cubi pe zi.
   Åži în comuna Păulești sătenii primesc apă cu program, prin rotație, din cauza debitului scăzut pe care îl au izvoarele și pentru că nu mai există angajat la stațiile de alimentare cu apă. „Dăm apă prin rotație, într-o zi primește câteva ore satul Păulești și într-o zi Hăulișca. Facem eforturi deosebite pentru a ieși din această perioadă de secetă și facem apel la populație să înțeleagă situația prin care trecem”, ne-a declarat primarul comunei Păulești, Vasile Bratosin. Edilul spune că, pe lângă faptul că se confruntă cu seceta care a limitat debitul izvoarelor, la stațiile de alimentare nu există niciun angajat, pentru că posturile sunt blocate. „Facem prin rotație câte un angajat al Primăriei la stațiile de alimentare cu apă. Numărul personalului din Primărie este la jumătate față de cel normal pentru că fostul Guvern ne-a blocat posturile”, spune Vasile Bratosin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?