Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Andronescu: Avem nevoie de bacalaureat diferenţiat


   Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat marți, la Guvern, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta, că bacalaureatul din 2013 trebuie să fie diferențiat cu „rute profesionale” și că vor fi organizate mai multe simulări ale acestui examen. „Rezultatele din acest an de la bacalaureat indică faptul că la liceele teoretice promovabilitatea a fost de peste 70-80%, în timp ce la liceele industriale, de 20-24%. De asemenea, la repartizarea computerizată, în liceele tehnologice nu ajung cei mai buni elevi”, a mai spus ministrul Educației.
   Potrivit lui Andronescu, în sesiunea iunie-iulie a bacalaureatului de anul acesta, rezultatele candidaților din promoțiile anterioare sunt mai slabe decât ale celor din promoția 2012, ceea ce a determinat scăderea promovabilității. Tot la această sesiune, absolvenții promoției 2012 de la filiera teoretică au avut promovabilitate de 80-84%, față de doar 15-20% la cei din anii anteriori, a precizat demnitarul.
   În acest context, Ministerul Educației va încerca, din anul școlar viitor, să intensifice inspecțiile școlară, în special la materiile pentru bacalaureat, și să organizeze mai multe simulări ale examenului, a mai spus ministrul.
   Andronescu a adăugat că, pe durata vacanței, va fi intensificată pregătirea specială pentru elevii care au fost respinși în prima sesiune. „Vom face o pregătire specială pe care o vom acorda elevilor pentru a doua sesiune a examenului de bacalaureat. Totodată, la sfârșitul luni august, sperăm să avem o sesiune extraordinară a Senatului, care să se materializeze cu o nouă formă a bacalaureatului în 2013”, a spus Andronescu, referindu-se la intenția introducerii bacalaureatului diferențiat.
   Noul bacalaureat ar presupune introducerea de probe scrise diferențiate în funcție de profil și filieră. La nivel național, pomovabilitatea la sesiunea din iunie-iulie a examenului de bacalaureat de anul acesta este de 43,04% înainte de soluționarea contestațiilor, cu 1,43% mai mică față de 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?