Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Cicatricile vaccinului BCG vor fi măsurate


   Medicii de familie din județ vor derula, luna aceasta, o acțiune de citire a cicatricei vaccinale post BCG (antituberculoză). Cei vizați sunt copiii născuți în luna septembrie a anului trecut.
Medicul epidemiolog Marina Maiorov, din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, spune că această acțiune a fost inițiată de Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT), deoarece țara de producție a vaccinului BCG a fost schimbată și trebuie verificată eficacitatea noului vaccin.
   Practic, medicii de familie vor măsura cicatricea micuților cu o riglă, iar în situațiile în care vor exista cazuri în care aceasta va fi mai mică de 3 milimetri, copiii vor fi revaccinați, pentru că există riscul ca vaccinul să nu își fi făcut efectul.
   În luna aprilie, medicii din cadrul DSP vor studia datele oferite de medicii de familie, iar până pe 15 mai rezultatele vor fi trimise la CNSCBT.
   Vaccinul BCG se face obligatoriu tuturor nou-născuților, la noi în țară fiind inclus în Programul Național de Imunizări. Vaccinul BCG conferă imunitate durabilă împotriva tuberculozei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?