Vine un moment în viața fiecărui adolescent când presimțirea libertății îl tulbură. Instinctual, își dă seama că a crescut și că de el depinde succesul sau eșecul pașilor săi. Vine un moment când se uită la copilașii de 9-10 ani, adunați buluc pe terenul de joacă, simțindu-se pătruns de o duioșie dulce-amară. Nimeni nu a găsit un cuvânt potrivit pentru a numi tot amalgamul acesta de emoții, este o etapă nedefinită și care apare în jurul vârstei de 17 ani. Omul nou care dă din coate pentru a-l îndepărta pe copilul de ieri se oprește uneori, gândindu-se că viața lui a sufe-rit un viraj brusc și că revenindu-și după această acrobație primejdioasă, totul în jur s-a schimbat.
Cu ochii larg deschiși
Privind în jur, adolescentul vede că peste tot și toate s-a așternut o ceață aducătoare de confuzie și conflicte. Părinții devin mai gravi și mai cicălitori, vorbind neîncetat despre viitor și facultăți selecte, despre răbdare și așteptarea unui destin măreț. Profesorii îl privesc pe tânăr pe sub ochelari, recomandându-i o bibliografie bogată, spunându-i că aceasta este viza către o cultură înaltă. Prietenii n-au încetat să se comporte firesc, dar încep să simtă cu intensitate, știind că orice capriciu poartă intrinsec povara regretului, a remușcării și a unei responsabilități trădate. Anturajele se fac și se desfac, legăturile de dragoste devin ba deznădăjduite, ba luminate de o afecțiune nouă, mai depărtată de capriciu, mai apropiată de obsesie. Trupul capătă glasuri noi, neauzite până atunci și adolescentul își pune întrebări, are noi dorințe. Calendarul anunță vertiginos că majoratul bate la ușă, iar apropierea acestui eveniment crucial și necesitatea planificării lui riguroase evaporă orice meditație serioasă. Grijile curente sunt pregătirile, meniurile, muzica, lista de invitați, vestimentația. Trecerea treptată într-o nouă etapă a vieții este umbrită de ziua aceea măreață, când distracția ia locul meditațiilor.
Petrecere până-n zori
Detaliile pot amplifica sau ruina o petrecere, de aceea fiecare adolescent, oricât de comod ar fi, se preocupă peste măsură de marele eveniment al maturității sale. Efortul depus de părinți și sumele aruncate încolo și încoace te-ar putea face să crezi pentru o clipă că familia s-a întors de bună- voie în timp, în secolul al XIX-lea, și că de fapt pregătește debutul în societate al copilului, nu o aniversare, ce-i drept mai deosebită. În ziua cea mare, invitații sunt întâmpinați ceremonios, cu sărutări și îmbrățișări, muzica destinde atmosfera, la început destul de convențională, și treptat sărbătoarea seamănă din ce în ce mai mult cu o vânătoare de trofee. Unul fumează cu o nepăsare atent studiată, ochind câte o fată mai drăguță, dar spre care nu are curaj să se îndrepte, altul dansează energic, simțind ritmul până în măduva oaselor. Băieții se adună câteșitrei, vorbind precipitat, punând la cale o surpriză pe cinste pentru sărbătorită. Fetele conversează, admirându-și rochiile și accesoriile, dar neomițând monde-nitățile și ierarhia socială, iar gazda, îmbujorată și fericită în fața acestei explozii de tinerețe, zâmbește aproape neputincioasă, revenindu-și de îndată ce observă un invitat mai retras de care trebuie să se ocupe.
De aici, încotro?
După ce invitații au făcut schimb de fotografii și amabilități, atmosfera festivă dispare încet-încet. Adolescentul stă în mijlocul camerei sale, întrebându-se care e primul lucru nimerit a fi făcut în cea dintâi zi de adult. La club nu îi vine să meargă după petrecerea reușită de aseară, de teamă să nu distrugă amintirea abia formată, înlocuind-o cu distracția banală a fiecărui sfârșit de săptămână. Să vorbească la telefon cu prietenii lui încă netrecuți de 17 ani ar fi o jignire adusă noii vârste. Să iasă la o plimbare de unul singur e prea melancolic și figura aceasta solitară se potrivește doar îndrăgostiților dezamăgiți. Până la urmă, sătul de ipoteze, adolescentul declară un război nuclear părinților, că doar era nevoie de un țap ispășitor pentru primele dileme chinuitoare ale maturității și ce mijloc mai bun de a-ți demonstra că ai crescut dacă nu acela de a te lupta de pe picior de egalitate cu alți adulți? Nu a zis nimeni că e cea mai bună sau cea mai elegantă metodă, însă tentația confruntării rămâne încă foarte dulce.
Cristina Stancu
Colegiul Național „Unirea”
