Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Drum distrus de exploatatorii de păduri


   Drumul de 17 kilometri, care leagă comuna Fitionești de Mănăstirea  Mușunoaiele, a devenit, din nou, impracticabil. Unii exploatatori ai pădurilor din zonă au ignorat efortul autorităților locale de a scoate din izolare atât lăcașul de cult cât și cele câteva case din zonă, și au intrat cu propriile utilaje pe drumul proaspăt deszăpezit. „Åži-au bătut joc de toată munca noastră! Cinci zile ne-am chinuit, pe ninsoare și viscol, să ajungem la mă-năstire și la cele câteva case din zonă, iar când am zis că am făcut o treabă bună, au venit unii de și-au bătut joc de noi! Au intrat cu o rabă legată de un TAF și au făcut prăpăd! Anterior, avertizasem pe toată lumea să aibă răbdare și să nu intre pe acel drum până nu se termină cu vremea asta”, ne-a declarat primarul Iordache Cazacu.
   Vineri seară, când a constatat că iar nu se mai poate ajunge la Mușunoaiele și că utilajele Primăriei nu fac față zăpezii care înfundase drumul, edilul a apelat la sprijinul administrației județene. „Eram disperat și la capătul puterilor.   L-am sunat pe domnul președinte Marian Oprișan care, la rugămintea noastră, ne-a trimis un utilaj greu, respectiv un autogreder. Nu știu dacă am fi făcut ceva fără el și îi mulțumesc pe această cale domnului președinte că ne-a ajutat. Sâmbătă, am lucrat non-stop, până la miezul nopții. Am cazat șoferul la mine acasă și azi (ieri, n.r.) ne-am apucat iar de lucru”, a mai spus primarul.  Acesta susține că are date certe că persoanele care au înfundat drumul forestier către Mușunoaiele reprezintă exploatatori ilegali ai pădurilor și a cerut organelor în drept să ia atitudine. „Fac apel la Poliție, Jandarmerie și chiar la mijloacele media să ia atitudine împotriva celor care nu numai că ne jefuiesc pădurile, ci pun în pericol și securitatea oamenilor!”, a concluzionat Cazacu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?