Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

VIDEO: STARE DE ALERTĂ în Vrancea


  

 

Vrancea intră în stare de alertă, de luni, ora 12.00, până marți la ora 14,00. Ministrul Administrației și Internelor, Gabriel Berca, a aprobat starea de alertă pentru această perioadă, ulterior urmând „să  fie reanalizată menținerea stării de alertă”. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a solicitat acordul MAI pentru declararea stării de alertă în condițiile în care în județ mai sunt localități izolate de zăpadă și a fost emis Cod portocaliu de ninsori abundente. „Ca urmare a situației existente la nivelul județului și a atenționării meteorologice privind Codul Portocaliu de ninsori abundente, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vrancea, la propunerea președintelui Consi-liului Județean, Marian Oprișan, vicepreședinte al CJSU, a aprobat menținerea situației de urgență, până la revenirea la situația de normalitate, și a solicitat acordul Ministerului Administrației și Internelor în vederea declarării stării de alertă”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Vrancea.
   Starea de alertă permite autorităților județene să contracteze utilajele necesare pentru deszăpezirea tuturor localităților, a drumurilor naționale, a drumurilor județene și a drumurilor comunale. În acest context, conform informațiilor furnizate de vicepreședintele Comitetului pentru Situații de Urgență Vrancea, Marian Oprișan, la nivelul județului Vrancea acționau ieri seară 100 de utilaje și urma ca până în această dimineață să mai vină în județ alte 45 de utilaje. „Pe timpul stării de alertă se pot lua orice măsuri pentru îndepărtarea cazurilor de forță majoră”, a afirmat Marian Oprișan. Acesta a precizat că, în cazuri excepționale, se poate realiza evacuarea persoanelor aflate în dificultate. „Dacă se va impune evacuarea din anumite zone, atunci se va face pentru că nu știm cum vor evolua lucrurile. Situația, din punct de vedere legal, ne permite acest lucru”, a explicat șeful administrației județene.
   Marian Oprișan a reamintit că a solicitat Guvernului României ca să elibereze din rezervele statului, alimente, medicamente și combustibil, precizând că situația cu cantitățile exacte a fost înaintată prim ministrului. „În majoritatea localităților din județul Vrancea, oamenii nu au mai mâncat de 7-8 zile. Este necesar să le dăm aceste alimente ca o compensație pentru faptul că acești oameni au fost chinuiți pentru că noi, autoritățile, nu am reușit să deschidem drumurile”, a afirmat Marian Oprișan.

Mai multe utilaje și în Focșani

   Referitor la situația din Focșani, președintele Consiliului Județean a declarat că a suplimentat numărul de utilaje folosite în municipiu și i-a cerut primarului Decebal Bacinschi să intervină pentru a restabili circulația normală în oraș. „Îi recomand în continuare și cu toată forța primarului Bacinschi să muncească zi și noapte cu toată echipa de la primăria Focșani și de la societățile comerciale subordonate în așa fel încât să aducă ordinea în privința zăpezii din municipiu. Nu vreau să mă supăr foarte tare pe primarul Bacinschi. Până în acest moment i-am dat credit datorită faptului că nu avea utilaje suplimentate, dar acum am suplimentat cu 40 de utilaje pentru municipiul Focșani în această perioadă”, a afirmat președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan.

Oprișan cere demiterea șefei de la Drumuri Naționale

   Președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, a cerut demiterea șefei de la Secția de Drumuri Naționale, Lucia Chiper, pentru că a încercat să ascundă situația reală de pe drumurile naționale care tranzitează Vrancea. Ultimul exemplu a avut loc, ieri, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență când a refuzat să pre-zinte situația utilajelor care acționează pe drumurile naționale.
   Culmea, curățarea celor 513 kilometri de drumuri naționale era asigurată de doar 8 utilaje, mult prea puține pentru a face față munților de zăpadă. „Cer în mod deschis, domnului prim ministru Mihai Răzvan Ungureanu și domnului ministru al Transporturilor să îl demită în regim de urgență pe directorul Secției de Drumuri Naționale, pentru că, în primul rând, la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a refuzat să comunice numărul de utilaje pe care le are în exploatare. A făcut acest lucru pentru a încerca să ascundă faptul că această Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale nu are numărul de utilaje necesare pentru a întreține rețeaua de 513 kilometri de drumuri naționale. Acest fapt mi se pare absolut regretabil”, a afirmat președintele Consiliului Județean, Ma-rian Oprișan.
   Åžeful administrației județene a precizat că CNADN nu a catadicsit să răspundă dacă poate suplimenta numărul de utilaje de pe drumurile naționale. De altfel, se pare că ieri a fost încheiat un nou contract de deszăpezire a drumurilor naționale, cu firma Selina din Oradea.
Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, privind declararea stării de alertă, a fost luată, sâmbătă seara, în ședință extraordinară, în baza articolului 4, alineatul 1, litera a) și b) din O.U.G. 21/2004. Același act normativ arată, la articolul 4, alineatul 2 că „pe timpul stării de alertă se poate dispune orice măsură necesară pentru înlăturarea stării de forță majoră”. Totodată, Consiliul Județean Vrancea a solicitat Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România sprijin cu 6 autofreze și 10 încărcătoare frontale tip Wolla.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică Cod Galben de ninsori și viscol, va-labilă pentru intervalul 12 februarie, ora 18.00 – 13 februarie, ora 12.00, precum și o avertizare meteorologică Cod Portocaliu de ninsori și viscol, valabilă pentru intervalul 13 fe-  bruarie, ora 12.00 – 14 februa-rie, ora 14.00.
   Administrația județeană a avertizat populația din județul Vrancea să ia toate măsurile necesare în ceea ce privește aprovizionarea cu alimente și medicamente deoarece, conform meteorologilor, în perioada următoare va ninge abundent, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de până la 60…70 km/h, ceea ce ar putea conduce la blocarea unor drumuri sau izolarea unor localități.
Ieri după amiază mai erau izolate 25 de sate și cătune din 13 comune în care nu se poate ajunge din cauza drumurilor impracticabile. Este vorba despre Boghești – Bogheștii de Sus, Corbița – Vîlcele, Dumitrești – Dumitreștii de Jos, Tinoasa, Poenița, Lăstuni, Valea Mică, Trestiana, Simioc și Lupoaia, Gura Caliței – Rașca și Peletic, Jitia – Măgura și Jitia de Jos, Paltin – Prahuda, Vîlcani, Tepa și Ghebari, Popești – Terchești, Tătăranu -Bordeasca nouă, Vintileasca – După Măgură, Bahnele, Poiana Stoichii, Neculele, Vînători – Balta Raței. În aceste sate locuiesc peste 7 mii de persoane.
   La Bălești vor interveni utilaje de la Regia de Drumuri și Poduri Constanța, Marian Oprișan mulțumind pentru sprijinul acordat, președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?