Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Tun imobiliar pe banii statului?


Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) vrea să construiască locuințe cu chirie, prin atragerea capitalului privat, inclusiv prin concesiune de lucrări publice. Decizia a fost luată în ședința din 22 decembrie 2011 a Guvernului, în urma modificărilor și completărilor la Legea nr. 152/1998 privind în-ființarea Agenției Naționale pentru Locuințe și a aprobării Programului „Construcția de locuințe cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat”.
Într-un comunicat de presă, reprezentanții ANL afirmă că „fondurile publice sunt insuficiente”. Statul cere terenuri de la primării, care trebuie să transfere suprafețele, în folosința gratuită a ANL. „Terenurile destinate construirii acestor locuințe aparțin domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și vor fi transferate în folosința gratuită a ANL pe întreaga durată de existență a construcțiilor realizate prin acest program”, se arată într-un comunicat de presă. În program vor putea fi preluate și construcțiile nefinalizate, aflate în diferite stadii de execuție, pentru includerea lor în circuitul public.
Implementarea și derularea programului se realizează prin încheierea contractelor de concesiune lucrări publice. În acest sens, ANL răspunde de îndeplinirea tutu-ror etapelor necesare demarării procedurii de achiziție publică și atribuirea contractului de concesiune, durata unui astfel de contract fiind, în general, de circa 20 de ani. Contractul de concesiune lucrări publice se atribuie conform preve-derilor legale în vigoare.
În cadrul contractului de concesiune, finanțarea obiectivului de investiție se asigură de către investitorii privați. Aceștia urmează a primi, în contrapartida locuințelor realizate, o cotă-parte din chiriile încasate, însoțită de plăți unitare periodice, care urmează a fi rambursate, de către ANL, din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.
Locuințele vor fi exploatate de către agenții economici, conform contractelor de concesiune încheiate.
Repartiția locuințelor se va face la nivel local, contractele de închiriere urmând a fi încheiate de către ANL. Beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, iar criteriile de ierarhizare a cererilor sunt cele folosite și în prezent în programul ANL de construcție de locuințe pentru tineri.
Chiria practicată pentru locuințe va fi dată de suma următoarelor elemente: amortizare imobil pe o perioadă de 60 de ani, administrare imobil, impozit clădire și asi-gurare locuință.
Ordonanța de urgență stipulează că sumele încasate din închirierea locuințelor ANL se distribuie în proporție de 50% ca venit la bugetul de stat, 20% către Agenția Națională pentru Locuințe și 30% către investitorul privat. Așadar, primăria care dă terenul nu primește niciun ban. Mai mult decât atât, ANL va căuta, împreună cu autoritățile locale, terenurile și/sau construcțiile aflate în diverse stadii de execuție ori finalizare și neexploatate, care pot fi incluse în acest program, administrația locală fiind obligată ca pe cheltuială proprie să evalueze aceste terenuri și construcții și să efectueze expertiza tehnică și energetică.
De asemenea, ordonanța prevede explicit că după expirarea contractului de închiriere inițial de cinci ani, chiriașilor care au împlinit vârsta de 35 de ani li se prelungește cu un an contractul, prin recalcularea chiriei.
„Contractele de construcții de locuințe prin atragerea capitalului privat, inclusiv prin concesiune de lucrări, vor putea fi semnate numai după obținerea unei opinii a Eurostat prin care se precizează că cheltuielile partenerului privat nu afectează deficitul bugetar. Sub sancțiunea nulității absolute, nu pot fi semnate sau derulate contracte de concesiune de lucrări în cazul în care autoritatea publică își asumă riscuri care conduc la clasificarea proiectului în cheltuieli publice”, se arată în ordonanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?