Cuvânt la Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului

0
579


Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cea mai nouă dintre sărbătorile dedicate Sfintei Fecioare. La început, a fost serbarea anuală a sfințirii bisericii „Sfînta Maria cea Nouă”, zidită de împăratul Justinian lîngă ruinele templului din Ierusalim, la 21 noiembrie 543 D.Ch. În se-colul VIII, Sfinții Gherman I și Tarasie, patriarhi ai Constantinopolului, au ținut cuvîntări la această sărbătoare mare. Templul din Ierusalim era un locaș sfînt, ceea ce aveau evreii mai de căpetenie, mai înalt, mai deosebit, un fel de cer pe pămînt, un fel de loc în care se unește cerul cu pămîntul.

Dorința evreilor era ca fiecare să ajungă la Templul din Ierusa-lim. Acolo, după Tradiția Bisericii, Preasfînta Fecioară Maria a stat 12 ani și fost educată împreună cu alte fecioare, pîna la vîrsta de 15 ani. Sfînta Fecioară Maria avea să fie aleasă și chemată de Dumnezeu ca din ea și de la Duhul Sfînt să se întrupeze și să se nască, în chip minunat, ca om, Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii, care s-a născut în orășelul Nazaret din Galileea. Părinții săi erau sfinții Ioachim și Ana. Ioachim se trăgea din neamul regelui David, iar Ana din seminția arhiereului Aaron. Amîndoi erau oameni cu frică de Dumnezeu, evlavioși, plini de bunătate, cinstiți, pașnici, și își duceau traiul zilnic într-o perfectă armonie. O singură mare mîhnire aveau însă amîndoi. Erau foarte înaintați în vîrstă și nu aveau nici un copil. Åži după cre-dința îndătinată atunci la evrei, soții care nu aveau copii din căsătorie erau considerați păcătoși, nevrednici, și neplăcuți în fața lui Dumnezeu și, ca atare, desconsi-derați și neplăcuți și în fața oamenilor. Lipsa de copii în familie avea o profundă dublă semnificație și religioasă și morală în același timp. Ca să scape de această pedeapsă, de această ocară și stare de desconsiderare din partea familiilor cu copii, bătrînii Ioachim și Ana se rugau neîncetat și tot mai stăruitor, cu cît coborau mai repede pe povîrnișul vieții lor, ca să se îndure, să se milostivească Dumnezeu de ei și să le ridice această pedeapsă și această ocară, dăruindu-le mult doritul copil, spre a-și sfîrși, astfel, și ei firul vieții lor pămîntești în rînd cu ceilalți oameni, în familiile cărora erau copii care să-i moștenească. În legătură cu dorința celor doi bătrîni de a avea un copil, o pioasă tradiție spune că Sfîntul Ioachim ar fi mers la Ierusalim, la templu, să se roage și să aducă daruri lui Dumnezeu, dar Isachar, marele preot de la templu, care slujea în ziua aceea, nu a vrut să primească darurile aduse de Ioachim, căruia i-ar fi reproșat că, neavînd copii, este păcătos și, deci, nevrednic de binecuvîntarea lui Dumnezeu. Cu sufletul plin de întristare și de amărăciune, bătrînul Ioachim pleacă de la templu, dar nu se întoarce acasă la Nazaret, ci merge într-un loc pustiu, unde, plîngîndu-și necazul, se roagă lui Dumnezeu de îndurare. Aceleași lacrimi fierbinți și pline de amărăciune vărsa acasă și bătrîna Ana, care se ruga lui Dumnezeu s-o scape de ocară și s-o învrednicească să devină mamă, dăruindu-i un copil. Într-una din zile, spune iarăși o pioasă tradiție creștină, pe cînd Sfînta Ana stătea în grădină plîngînd și rugîndu-se, i s-a arătat un înger al Domnului, care i-a zis: „O, Ana, rugăciunile tale au străbătut cerul și lacrimile tale au ajuns la Dumnezeu. Iată, îndurarea Lui s-a pogorît asupra ta, căci ai să fii mamă și ai să naști pe fiica cea binecuvîntată, prin   care se va aduce mîntuire tuturor. Aceasta se va numi Maria, adică „cea plăcută”, „cea frumoasă” sau „Doamna și Stăpîna noastră”. Între timp, bătrînul Ioachim se întorsese și el acasă de la rugăciunea în pustie. Unindu-și și mai strîns rugăciunile și lacrimile comune, cei doi bătrîni făcură legămînt în fața lui Dumnezeu că dacă Acesta se va îndura de ei și le va dărui un copil, ei îl vor închina templului din Ierusalim. Rugăciunile stăruitoare și fierbinți și legămîntul celor doi bătrîni în fața lui Dumnezeu fac să se reverse asupra lor harul milostivirii lui Dumnezeu: Sfînta Ana devine mamă, născînd o fetiță, căreia i se dă numele de Maria. Venirea pe lume a acestui copil era cu adevărat darul lui Dumnezeu.

La trei ani, Sfînta Fecioară este adusă la templu

Împlinind făgăduința față de Dumnezeu, la vîrsta de trei ani, părinții Ioachim și Ana închină templului din Ierusalim pe fetița lor Maria. Templul din Ierusalim era ceva deosebit, dar în el era o încăpere mai presus decît orice în această lume. Acolo era Chivotul Legii, în care erau cele două Table ale Legii, pe care erau scrise cele 10 Porunci, era Toiagul lui Aaron, care odrăslise, era un vas cu mană din cea care căzuse spre hrana evreilor în pustie, după ce trecuseră Marea Roșie, cînd au fost eliberați din robia Egiptului, erau doi heruvimi care aveau aripile întinse peste Chivotul Legii. Acolo nu intra decît o dată pe an, singur, arhiereul.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here