Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Nevoie mare de puncte pentru vrâncenii din liga a treia


O nouă rundă dificilă pentru cele două reprezentante ale județului în eșalonul al treilea al fotbalului românesc. După două victorii consecutive, FC Panciu va încerca să-și treacă în cont alte puncte în confruntarea pe care elevii antrenorilor Ionică Serea și Dănuț Bolocan o vor susține astăzi pe Stadionul Orășenesc din Panciu împotriva ocupantei locului doi, Rapid CFR Suceava. Păncenii vin după o victorie obținută vinerea trecută acasă, 2-0 cu Sporting Suceava, iar sucevenii s-au impus pe teren propriu, 3-0 împotriva formației Ceahlăul II Piatra Neamț. Partida, care va începe la ora 15.00, va fi arbitrată de o brigadă formată din Stanciu Robert din Ploiești, care va fi ajutat la cele două margini de Cosma Florin și Roman Andrei din Neamț, iar observatori din partea FRF au fost desemnați Stănișteanu Victor din Buzău și Cățoi Ion din București.

Sucevenii au venit de ieri la Panciu!

Oaspeții păncenilor tratează cu seriozitatea partida de astăzi. Antrenorul Rapidului, Bogdan Tudoreanu este optimist, dar îi este frică de echipa pănceană. „Ne așteptăm la cel mai greu joc în deplasare de până acum, pentru că vom întâlni o formație foarte bună, cu un pressing susținut și care a făcut meciuri reușite în actuala ediție de campionat, unde, chiar dacă a pierdut de trei ori, a făcut-o în extremis. Este un adversar pe care îl cunoaștem foarte bine și care ne va pune probleme garantat. Noi venim însă cu un moral bun, nu avem probleme medicale sau suspendări în cadrul lotului și sper să câștigăm, pentru că, dupa semieșecul cu Sporting, nu ne permitem nici macăr un egal. Dacă scapăm cu bine de meciul de la Panciu și de cel de acasă cu Roman, avem toate șansele să terminăm turul pe primul loc”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu, înainte de partida de la Panciu, acolo unde delegația rapidista a ajuns înca de aseară.

Deplasare grea pentru CSM 2007 la Dorohoi

Cu o singură victorie la actiiv, cealaltă grupare vrânceană, CSM 2007 Focșani se va deplasa în nordul Moldovei, la Dorohoi, pentru confruntarea cu formația locală, FCM. Focșănenii, conduși de pe bancă de antrenorii Adrian Toma și Aurel Pastia vor să spele rușinea ultimelor runde, în care au avut evoluții modeste și nu au marcat măcar un gol. De partea cealaltă, cei de la Dorohoi au scos un punct runda precedentă pe terenul formației ABC Stoicescu Buzău și vor avea astăzi o susținere majoră din partea spectatorilor, care vin la un meci al echipei favorite în număr de 2000 de persoane. Jocul va fi arbitrat de trei cavaleri ai fluierului din Iași: Valentin Lungu, Ionuț Åžtefănescu și Petronela Anițoaie, iar observatori din partea FRF sunt Nicolae Botezatu din Piatra Neamț și Vasile Åžoiman din Bacău.

Etapa de astăzi, ora 15.00:
FC Panciu – Rapid Suceava,
Petrotub Roman – Ceahlăul II,
CSM Pașcani – Aerostar Bacău,
FCM Dorohoi – CSM 2007 Focșani,
SC Bacău – Stoicescu Buzău,
CSM Rm. Sărat – Poli Galați,
Sporting Suceava – Cetatea Tg. Neamț,
Oțelul II Galați va sta.

Etapa viitoare (28 octombrie, ora 15.00):
Cetatea Tg. Neamț – FC Panciu,
CSM 2007 Focșani – ASC Bacău,
Ceahlăul II P. Neamț – Oțelul II Galați,
Rapid Suceava – SCM Petrotub,
Aerostar – FCM Dorohoi,
Stoicescu – CSM Rm. Sărat,
Poli Galați – Sporting Suceava.
CSM Pașcani va sta.

Clasament seria I
1. SC Bacău            9    7    0    2    18-6        21p
2. Rapid CFR Suceava    8    6    2    0    15-2        20p
3. Petrotub Roman        8    4    4    0    16-6        16p
4. CSM Rm. Sărat        9    4    1    4    12-10        13p
5. Ceahlăul II P. Neamț    8    4    1    3    9-10        13p
6. ABC Stoicescu        8    3    4    2    12-11        12p
7. Sporting Suceava    9    3    3    3    10-11        12p
8. FC Panciu        8    3    2    3    6-6        11p
9. Aerostar Bacău        8    8    2    3    8-10        11p
10. CSM Pașcani        9    3    2    4    5-7        11p
11. Oțelul II Galați        9    3    1    5    15-15        10p
12. FCM Dorohoi        9    2    3    4    7-8        9p
13. CSM 2007 Focșani    8    1    3    4    6-15        6p
14. Cetatea Tg. Neamț    8    1    2    5    5-20        5p
15. Politehnica Galați    8    1    1    6    8-14        4p.
Notă: Formațiile clasate pe locurile 11-15 vor retrograda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?