Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Cupa Vrancea la taekwondo, o campanie umanitară


În urma demersurilor repetate, clubul Addras Focșani a reușit atragerea unor fonduri publice pentru organizarea celei de a II-a ediții a turneului „Cupa Vrancea Taekwondo WTF” pentru copii, cadeți și juniori, întrecere care se va desfășura la data de 17 septembrie la Sala Sporturilor din Focșani. Este vorba de suma de 6.500 lei care a fost alocată organizării acestui eveniment de către Primăria Municipiului Focșani-Consiliul Local prin Hotărârea Consiliului Local nr. 218 din 26 iulie 2011, turneul urmând a fi organizat de către Asociația Județeană de Taekwondo WTF-CS Addras Taekwondo în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal 2007 și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea. Pentru a da o mai mare amploare la nivel local si național, au fost invitate și cluburi din afara țării, respectiv Grecia, Bulgaria și Republica Moldova cu care, de-a lungul timpului, clubul focșănean a avut o colaborare apropiată, sperând ca acestea să răspundă pozitiv invitației. Cu ocazia desfășurării turneului va fi ini-țiată și susținută o campanie umanitară de strângere de fonduri pentru ajutorarea unui copil al cărui suferință a fost prezentată de cotidianul Monitorul de Vrancea și care, pentru a supravețui după naștere, are nevoie de o intervenție chirurgicală complicată la rinichi, ce se poate efectua numai la o clinică din Bruxelles și care costă cu mult peste posibilitățiile multora dintre noi. Momentan, fătul, care are o malformație congenitală la rinichi, a suferit deja o operatie intrauterină, nereușită din nefericire 100% la o clinică în străinătate. După naștere copilul urmează a supravețui cu dializă o anumită perioadă, până la cea de-a doua operație de transplant renal. Campania demarată de Clubul Sportiv Addras Focșani se va numi „Spe-ranță pentru Elena” și va fi promovată intens în preajma evenimentului. „Având în  vedere cele mai sus-menționate, vă rugăm, în măsura în care este posibil, să fiți alături de conducerea clubului în demersurile făcute, pentru a asigura reușita evenimentului, care are un caracter de promovare a nobilei arte Taekwondo, Sport Oficial la Jocurile Olimpice. Dacă există posibilitatea vreunei sponsorizări sau donații, cu specificația că toate sumele ce vor excede cheltuielilor de organizare vor merge către familia Ungureanu, părinții copilului ce are nevoie de ajutorul nostru, vă mulțumim foarte mult pentru sprijin și colaborare”, se arată în comunicatul remis de conducerea clubului sportiv Addras Focșani. Cine dorește să o ajute pe Elena poate depune orice sumă de bani în contul în lei, deschis la Rai-ffeisen Bank, agenția Vrancea: O46RZBR0000060002667938. Totodată, familia poate fi contactată la numărul de telefon 0723.568.995 (familia Ungureanu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?