Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Sărbătoare pentru sătenii din Milcovul şi Obrejiţa


Locuitorii comunelor Milcovul și Obrejița au sărbătorit, ieri, zilele localităților. Evenimentele au loc în aceeași zi cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sîntămaria Mare. Adormirea Maicii Domnului este una dintre marile sărbători ale bisericii creștine, prăznuită în 15 august.

Manifestările dedicate Zilei Comunei Milcovul au început, ieri, cu inaugurarea unui sector de drum asfaltat pe o lungime de 1,1 kilometri.
După acest moment, primarul Ivan Chirilă a făcut o scurtă prezentare a investițiilor pe care le-a realizat cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea, pentru comunitatea din Milcovul. „Am inaugurat astăzi peste un kilometru de drum asfaltat. Am reușit să dăm în folo-sință în 2009 o grădiniță și un dispensar medical în satul Lămotești și am prelungit sistemul de alimentare cu apă cu 1,5 kilometri. Totodată am prelungit o rețea electrică pe o distanță de un kilometru, am betonat și pavat curtea Căminului Cultural și am balastat peste 15 kilometri de drumuri comunale, investiții la care am beneficiat de sprijinul administrației județene”, a precizat primarul Ivan Chirilă.
Prezent la eveniment, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Dragoș Bîrlădeanu, a transmis mesajul președintelui Marian Oprișan și le-a urat locuitorilor din Milcovul multă sănătate și să aibă parte de evenimente care să le schimbe viața în bine. „Este o zi extrem de importantă atât pentru locuitorii comunei Milcovul, cât și pentru administrația județeană. Atât în numele meu, cât și în numele președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, vreau să-l felicit pe primarul Chirilă Ivan pentru lucrurile bune pe care le-a făcut în comună, pentru investițiile realizate pentru această comunitate”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Dragoș Bîrlădeanu. A urmat un program artistic de muzică populară și ușoară pentru cei mai tineri locuitori ai Milcovului. La manifestările din Milcovul au mai participat deputatul Nini Săpunaru, primarul Dumitru Robu, de la Gologanu și primarul Nicolae Pavel, de la Tătăranu.

Monografia comunei Obrejița, model pentru scriitorii din Brașov

Locuitorii comunei Obrejița au sărbătorit, ieri, ziua localității la șapte ani de la înființare. Manifestările au debutat cu lansarea monografiei localității scrisă de colonelul în rezervă Gheorghe Ionescu. „Este un moment important pentru noi mai ales că sărbătorim șapte ani de la reînființarea localității și trei ani de când serbăm ziua comunei. Lansăm monografia localității, scrisă de domnul colonel în rezervă Gheorghe Ionescu. Îi mulțumim pentru această lucrare. Este o monografie care va veni la fiecare familie, să o aveți dumneavoastră și urmașii dumneavoastră. Să dea Dumnezeu, peste zece ani, să facem încă o monografie”, a afirmat primarul Nicu Pardos.
Colonelul în rezervă Gheorghe Ionescu a amintit de vremurile în care localitatea nu avea nici măcar energie electrică, iar bolnavii erau tratați cu leacuri băbești. „Am trăit în comună cînd era lampa cu petrol, așa am învățat să scriu și să citesc. Am trăit când trebuia să ne tratăm cu leacuri și cu sfaturile celor mai bătrâne. Astăzi aveți un dispensar medical, aveți farmacie, aveți robinet în curte, ceea ce nu este foarte ușor. Vin cu foarte mare satisfacție în comună pentru că văd oameni gospodari. În ceea ce s-a realizat, merite depline are domnul primar și colaboratorii lui, consilierii comunei”, a afirmat colonelul în rezervă Gheorghe Ionescu. El a precizat că monografia comunei se alătură celorlalte 12 cărți scrise până acum. Cartea a fost apreciată și a fost luată ca model de Uniunea Scriitorilor, filiala Brașov. „Cei tineri trebuie să înțeleagă că istoria trăiește prin oameni, prin ceea ce realizăm. Trăim în viitor prin ceea ce lăsăm, și lăsăm urme adânci uneori”, a afirmat colonelul în rezervă. După lansarea monografiei a urmat un program artistic de muzică populară și ușoară pentru cei mai tineri locuitori ai comunei. La manifestările de la Obrejița au fost prezenți directorul Camerei Agricole, Gabriel Necula, primarul Vasile Moldoveanu, de la Bordești, primarul Valerică Zamfirescu, de la Slobozia Bradului, primarul Elena Mihalcea, de la Tâmboiești.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?