Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

GALERIE FOTO:Exerciții demonstrative, spectacol și simpozion de ziua pompierilor vrânceni


Pompierii vrânceni au început activitățile dedicate zilei de 23 iulie, Ziua Aniversară a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Anghel Saligny” al județului Vrancea. Ieri, reprezentanții ISU Vrancea au organizat Ziua Porților Deschise la toate subunitățile de pompieri din județ. La sediul Detașamentului de Pompieri Focșani au fost în vizită și o parte dintre fostele cadre ale instituției. După manifestările din curtea ISU, cadrele active și cele în rezervă s-au mutat la Cinematograful Balada, pentru a asista la un spectacol susținut de membrii Ansamblului Folcloric „Èšara Vrancei”, apoi la Cercul Militar Focșani, unde a fost organizat un simpozion aniversar. 
 Pentru prima dată, pompierii vrânceni sărbătoresc pe data de 23 iulie Ziua Aniversară a ISU Vrancea. Întrucât data de 23 iulie se apropie cu pași repezi, activitățile dedicate acestei zile au demarat ieri, când porțile subunităților de pompieri din județ s-au deschis pentru toți cei care au dorit să se familiarizeze cu specificul meseriei de salvator. Activitatea a fost organizată în intervalul 10.00 – 13.00 la Detașamentul Focșani, Secția Adjud, Stațiile Panciu și Vidra, unde pompierii au pregătit pentru Ziua Porților Deschise atât expoziții cu tehnica aflată în dotare cât și exerciții demonstrative specifice. 
 La Detașamentul de Pompieri Focșani, membrii Asociației pentru Dezvoltarea Durabilă „Focul Viu” au prezentat câteva exerciții, ocazie cu care alpiniștii și-au  demonstrat îndemânarea căpătată pe durata antrenamentelor și intervențiilor desfășurate. Cei care au ajuns ieri la ISU au primit pliante cu măsuri specifice de comportare în situații de urgență, pe diferite tipuri de riscuri, dar și numărul 2 al revistei trimestriale „Salvatorii vrânceni”. 
 „Aflați în permanență în prima linie la intervenții și confruntându-se mereu cu pericole de tot felul, pompierii înțeleg foarte bine importanța vieții și prețuiesc memoria înaintașilor. Istoria ne oferă multiple ocazii de a-i cinsti pe cei care au fost și de a ne bucura împreună la momente aniversare. În fiecare an, la 13 septembrie suntem onorați să aniversăm Ziua Pompierilor din România. Tot în fiecare an, la 28 februarie, sărbătorim Ziua Protecției Civile. Din acest an, însă, mai avem un prilej de bucurie, pentru că, începând cu anul 2014, sărbătorim, la fiecare 23 iulie, Ziua Aniversară a Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Anghel Saligny» al județului Vrancea”, a spus locotenent-colonel Flaviu Dorel Chiscop, inspectorul șef al ISU Vrancea.
 
 Spectacol pentru fostele cadre ale instituției
 La manifestările organizate ieri au participat și cadrele în rezervă ale ISU Vrancea. Colonel (r) Paul Rotaru, care a condus ISU Vrancea vreme de mai mulți ani, a mulțumit actualei conduceri pentru invitație. „Noi, pensionarii mai tineri și mai puțin tineri, vă mulțumim că v-ați gândit la noi și că ne-ați invitat la această manifestare. Este pentru prima dată când am primit o astfel de invitație. Eu vă cunosc activitatea pentru că vă vizitez des. Ați făcut pași uriași în ceea ce privește organizarea, dotarea și diversitatea misiunilor la care luați parte. Sunt mândru că am făcut parte din rândul pompierilor militari vrânceni”, a spus colonel (r) Paul Rotaru. 
 Activitățile dedicate zilei de 23 iulie au continuat cu o întâlnire la care au fost invitate cadrele ce au trecut în rezervă, atât de la ISU Vrancea, cât și de la fostele structuri județene ce formau, înainte de 2004, Grupul de Pompieri și Inspectoratul de Protecție Civilă. În cinstea celor care au trecut în rezervă, la Cinematograful Balada a fost organizat un spectacol, susținut de membrii Ansamblului Folcloric „Èšara Vranceai”. Apoi, activitățile au continuat la Cercul Militar din Focșani, unde s-a desfășurat un simpozion aniversar dedicat împlinirii a 152 ani de la unificarea „Comenzilor de foc” ale pompierilor de dincoace și dincolo de Milcov. Cu acest prilej, s-au dat citire mesajelor aniversare adresate ISU Vrancea de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Åžeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat și de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, col. dr. Nicolae Cornea.  
De asemenea, în cadru festiv, au transmis aprecieri și mulțumiri pentru serviciul adus comunității locale de pompierii militari de-a lungul timpului vicepreședintele Consiliului Județean Ionel Cel-Mare, prefectul și comandantul Garnizoanei Focșani, general de brigadă dr. Virgil Ovidiu Pop. În contextul zilei aniversare a ISU Vrancea, Ionuț Iliescu, din cadrul Muzeului Vrancea, a prezentat primele trei decenii de frământări istorice ale pompierilor din vechiul Å¢inut al Putnei, între anii 1832-1862, în lucrarea „Pompierii focșăneni în perioada organizării”. 
 De asemenea, fostului șef al SVSU Mărășești, Vasile Anghel, ieșit de curând la pensie, conducerea ISU Vrancea i-a acordat o diplomă de excelență și o scrisoare de felicitare pentru întreaga activitate desfășurată de-a lungul celor 27 de ani de activitate în slujba cetățenilor.
 Ceremonie militară în Piața Unirii
 Seria de evenimente dedicate Zilei Aniversare a unității va continua astăzi cu festivitatea de premiere a câștigătorilor competițiilor sportive organizate sub egida „Cupa 23 iulie” – ediția I la: fotbal – tenis, șah, minifotbal și tenis de masă și a celor care s-au clasat pe primele poziții la concursul de pictură și desen „Copil de pompier”. 
 Miercuri, în Piața Unirii din municipiul Focșani se va desfășura o ceremonie militară dedicată aceluiași eveniment. Începând cu ora 09.30 vor fi amplasate diferite ateliere de prezentare a accesoriilor și mijloacelor specifice din dotarea structurilor județene ale ISU, IPJ, IJJ, SAJ, MApN, instituții aflate în slujba cetățenilor. Acțiunea se va încheia cu o defilare de personal și tehnică specifică de intervenție utilizată de pompierii militari vrânceni.
 „Vă așteptăm cu drag să fiți alături de noi la aceste activități pentru a putea sărbători împreună Ziua Aniversară a Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Anghel Saligny» al județului Vrancea”, au transmis pompierii vrânceni. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?