Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Magazin ilegal, descoperit în Tulnici; într-o casă fusese improvizat un spațiu unde se vindeau produse alimentare și băuturi autohtone

            O femeie din Tulnici a fost condamnată la închisoare cu suspendare după ce s-a descoperit că în imobilul în care locuia își improvizase un magazin, unde vindea produse alimentare și produse alcoolice autohtone, fără a fi înregistrată sau a plăti vreo taxă. Acuzată inițial de trei infracțiuni, inculpata a fost condamnată pe fond pentru una singură – producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către unitatea competentă, astfel că s-a ales cu pată în cazier.

            Totul a pornit după o sesizare din oficiu – se explică în rechizitoriu, bănuiala fiind că femeia desfășura la domiciliul său activități de comerț fără a deține și o societate înregistrată la Registrul Comerțului. Inițial însă, aceasta a susținut că magazinul său este legal înființat, însă în februarie 2020, când polițiștii s-au dus în control, aceasta ar fi închis ușa și a refuzat să poarte discuții. De altfel, și anterior, în septembrie 2019, polițiștii încercaseră să facă un control, însă de asemenea ușa era închisă.

După toate acestea, ancheta a continuat în forță, inclusiv cu o percheziție, fiind găsite bunuri expuse spre vânzare – sucuri, făină, griş, paste făinoase, cafea, condimente, dulciuri, conserve, produse de igienă corporală etc – pentru care femeia nu a putut prezenta documente de provenienţă legală. Tot cu aceeași ocazie, în magazinul improvizat au fost găsiți 100 litri de ţuică, despre care femeia a recunoscut că îi avea la vânzare.

Primele măsuri, la acel moment, au fost amendarea femeii cu 5.000 lei şi aplicarea unui avertisment, confiscarea bunurilor și a sumei de 293 lei, care fusese găsită în incinta spaţiului de vânzare. La scurt timp, inculpata a achitat amenda, iar la audierile ulterioare a admis că își cumpăra produse alimentare din supermarketuri cu bon fiscal, însă nu ținea vreo evidență, iar ulterior revindea produsele, afişând în magazin preţurile de revânzare, fără a respecta vreo dispoziţie legală privind stabilirea acestora. Totodată, aceasta a recunoscut și că vindea vin şi ţuică, care fie erau produse în domiciliul său, fie le cumpăra de la alte persoane.

La doi ani distanță, femeia a fost trimisă în judecată, iar la sentința de condamnare, care poate fi atacată cu apel, s-a ținut seama de mai multe considerente. În ceea ce privește evaziunea fiscală, s-a avut în vedere cuantumul prejudiciului reținut, dar și că inculpata achitase suma, iar în ceea ce privește deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false s-a concluzionat că actualele prevederi legale nu încadrează fapta la una tipică, dat fiind că era vorba doar de 100 litri de ţuică pe care femeia îi deţinea în afara antrepozitului fiscal.

Așa se face că doar ultima infracțiune a rămas incriminată: „1. (…) încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpata (…) a infracţiunii de evaziune fiscală, (…), ca urmare a existenţei unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege (faptă comisă în perioada 01.01.2013 – 31.12.2019). Constată că prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, a fost acoperit integral.

2. (…) achită pe inculpata (…), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 40 litri alcool etilic, 200 1 băuturi spirtoase, 300 litri produse intermediare, (…) (faptă comisă în perioada 01.01.2013 – 31.12.2019), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

3. (…) condamnă pe inculpata (…) pentru săvârşirea infracţiunii de producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către unitatea competentă, (…) (faptă comisă în perioada 01.01.2013 – 31.12.2019), la o pedeapsă de 2 ani închisoare. (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani,

(…) pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul uneia dintre următoarele entităţi din comunitate menţionate în baza de date afişată de Direcţia Naţională de Probaţiune, respectiv Primăria Tulnici, jud. Vrancea sau Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril Tulnici, comuna Tulnici, jud. Vrancea (tipul de activitate va fi stabilit de către consilierul de probaţiune).

(…) admite acțiunea civilă formulată în cauză și obligă pe inculpata (…) la plata către partea civilă Autoritatea Vamală Română – Direcţia Regională Vamală Galaţi, a sumei de 463 lei (reprezentând accizele datorate de inculpată pentru deţinerea în vederea comercializării a cantităţii de 100 litri alcool etilic), la care se adaugă accesoriile prevăzute de lege pentru creanţele fiscal, până la data plăţii integrale. (…) obligă inculpata (…) la plata sumei de 1.200 lei (din care 500 lei din faza urmăririi penale şi 700 lei din faza judecății), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat”.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?