Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Moise, şantajat de Copaci să semneze contractul de finanţare


Procesul de semnare a contractelor între unitățile sanitare cu paturi și Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea a ajuns la final, dar nu și războiul dintre managerul Spitalului Județean de Urgență din Focșani, medicul Nicolae Moise, și președintele Casei, Mihai Copaci. Moise a semnat marți, mai mult de nevoie, de cât de voie, după cum spune chiar el, contractul cu banca sanitară.
Managerul Spitalului Județean de Urgență, medicul Nicolae Moise, a declarat că a fost forțat de împrejurări să semneze contractul, deoarece cei de la CAS i-au spus că dacă nu va semna, nu va primi banii pe serviciile medicale efectuate. „Am semnat astăzi (marți-n.r.) contractul cu Casa, dar voi face memoriu la Casa Națională. Mi s-a spus că dacă nu semnez, nu primesc banii pe care trebuia să îi primesc și nu aveam cu ce să plătesc salariile angajaților. Practic, nu am avut de ales. Oricum, zilele acestea voi trimite un memoriu către Casa Națională. Cei de la Casă nu au respectat nici măcar bugetul stabilit de CNAS, care era de 25 de milioane, dându-mi doar 21 de milioane”, a precizat managerul Nicolae Moise.
În replică, președintele CAS Vrancea, Mihai Copaci, ne-a spus că nu știe motivele care l-au determinat pe ma-nagerul Spitalului Județean de Urgență să semneze contractul, în condițiile în care nu s-a schimbat nimic față de săptămâna trecută, când Moise a declarat vehement că nu semnează. „Este același contract de săptămâna trecută, aceleași norme, același buget, aceleași formule. Sunt formule de calcul standard, stabilite de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care au fost făcute în funcție de clasificarea spitalului. Nu știu ce l-a determinat să semneze. Probabil faptul că vor exista rectificări bugetare”, a spus Mihai Copaci. Reamintim că săptămâna trecută, în cadrul ședinței Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice, managerul Nicolae Moise, și directorul CAS, Mihai Copaci, au avut o discuție aprinsă pe baza bugetului pe care urmează să îl primească unitatea spitalicească, dar și a datoriilor CAS pentru programele naționale de sănătate. Nicolae Moise a spus că Vrancea este singurul județ în care CAS nu a dat banii pentru Programele Naționale de Sănătate, datoriile fiind de 30 de miliarde de lei vechi. De asemenea, Moise a spus că bugetul care a fost alocat pentru anul acesta este mult prea mic și ajunge doar până în septembrie, motiv pentru care refuza semnarea contractului cu CAS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?