Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Focşăneanul Predoiu, ofertat de FC Panciu


Cu un obiectiv clar, promovarea în eșalonul secund, gruparea de fotbal FC Panciu a început căutările pentru întărirea lotului. Unul din jucătorii vizați pentru un eventual transfer este atacantul Mădălin Predoiu, jucător căruia i-a expirat împrumutul de la Unirea Urziceni la CSM 2007 Focșani. Predoiu a făcut parte din lotul păncenilor în urmă cu două sezoane, dar a ales să joace pentru echipa focșăneană în campionatul trecut. Odată cu desființarea formației de care aparținea (n.r. Unirea Urziceni), Predoiu ar putea ajunge la FC Panciu în postura de jucător liber de contract. Comitetul Director al CSM 2007 Focșani, întrunit ieri, a decis să nu-l cedeze pe jucător la Panciu și îi va propune un nou contract. „Mădălin Predoiu este unul din jucătorii de bază ai echipei, are experiență, ne-a ajutat mult în sezonul trecut și nu vrem   să-l pierdem. Îi vom face o ofertă pentru a-l convinge să rămână la CSM 2007 Focșani deoarece fotbalistul și-a exprimat dorința de a juca în continuare pentru echipa noastră”, a declarat Gabriel Pădineanu, consilier PSD și memru al Comitetului Director de la CSM 2007. În altă ordine de idei, Comitetul Director a decis ieri să res-pingă cererea formulată de tenismena Mădălina Lupu, care a solicitat un antrenor, teren de antrenament, două rachete și o sală pentru antrenamente. Cheltuielile în 2010-2011 la secțiile clubului au fost următoarele: fotbal seniori – 880 de milioane de lei, fotbal juniori – 27 de mi-lioane de lei, futsal – 850 de milioane, volei – 600 de mi-lioane, handbal – 560 de mi-lioane, judo – 250 de milioane, atletism – 4 milioane, șah – 100 de milioane, arte marțiale – 80 de milioane, tenis de câmp – 84 de milioane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?