Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Judecaţi pentru furturi de zeci de mii de lei


Patru tineri, dintre care trei minori, au fost trimiși în judecată de procurori, după ce au dat spargeri pe bandă rulantă. Băieții au lăsat în urma lor pagube importante, cea mai mare, de 40.000 de lei, fiind la o societate, unde au smuls cablurile de la rețeaua electrică din plafon, pentru a face rost de cupru. Robert Alexandru B. are doar 19 ani și este capul de listă al rechizitoriului în care va răspunde în solidar pentru daunele create, împreună cu cei trei minori. Vasile M., Laurențiu C. și Beniamin C., niciunul trecut de 16 ani, toți din Focșani, vor ajunge în fața judecătorului fiind acuzați că împreună cu Robert au participat la anumite fapte de furt. În total, băieții au trecut pe la 12 părți vătămate, lăsând în urma lor un prejudiciu total de circa 60.000 de lei.
Robert este acuzat că în perioada iunie 2010- mai 2011, pe timp de noapte și uneori ajutat de ceilalți trei, a pătruns prin efracție în locuințe și socirtăți comerciale de unde a sustras diferite bunuri. Învinuiții au reușit astfel să fure un val de cablu, rotopercutoare, becuri, un polizor, un cuptor cu microunde, unități de calculator, anvelope, o imprimantă și diferite piese auto. Printre părțile vătămate care au de recuperat de la tineri sume însemnate se numără o societate căreia i-au distrus practic rețeaua de alimentare cu energie electrică, prin desfacerea cablurilor. Polițiștii au dat de băieții care au încheiat copilăria într-un mod rușinos, și i-au dat pe mâna procurorilor. Dosarul cu ancheta finalizată a ajuns în instanță, care va stabili vinovăția participanților la aceste furturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?