Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Poroşnicu a fost dat afară din Poliţie


Subinspectorul Sorin Poroșnicu a fost destituit din funcție vineri, după ce a fost condamnat la un an și șase luni cu suspendare pentru luare de mită. Sentința a fost dată de Curtea de Apel Galați, iar în februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut-o, respingând atât recursul polițistului, cât și pe cel al procuro-rilor anticorupție, care l-au trimis în judecată.
Deși sentința a fost dată de magistrați în februarie, aceasta a fost comunicată Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea abia la începutul acestei luni. În toată această perioadă, Poroșnicu s-a prezentat la serviciu și a încasat salariul.   Acum, el ar putea fi obligat să restituie banii primiți începând cu data de 4 februarie și până în prezent. Ministrul Administrației și Internelor a semnat ordinul de demitere cu data de 4 fe-bruarie, dar acesta a ajuns la IPJ Vrancea abia vinerea trecută.
Åžeful IPJ Vrancea, comisarul șef Ionel Popescu, a confirmat faptul că raporturile de serviciu ale polițistului Poroșnicu cu instituția pe care o conduce au încetat. „Ordinul de demitere este din data de 4 februarie, a.c. Dacă se va pune problema restituirii ba-nilor, vom încerca să găsim o soluție. În tot acest timp, el a fost pus la dispoziția unității și a venit la muncă, îndeplinind sarcinile trasate de noi. Urmează să vină și comisia de audit și să discutăm despre asta. Trebuie să rezolvăm problema, pentru că nu are nicio vină”, a precizat comisarul șef Ionel Popescu.
La rândul său, Poroșnicu a spus că nu există o hârtie oficială privind restituirea banilor, dar dacă se va pune această problemă, va căuta rezolvare în instanță. „Am auzit ceva și de varianta asta și nu se poate așa ceva! Când s-a dat soluția, eu am înștiințat conducerea, dar pentru că nu exista un document legal, am venit în continuare la muncă. Atâta timp cât am mers la muncă și am prestat un serviciu conform Codului Muncii, nu văd care este problema. În cazul meu, era nevoie ca ministrul să semneze ordinul de demitere. Dacă acum l-a semnat, de acum nu mai vin la muncă. Dacă va trebui să restitui banii, voi merge în instanță”, a spus Sorin Poroșnicu.

Polițistul Poroșnicu a ajuns în atenția procuro-rilor anticorupție și ulterior a fost trimis în judecată după ce în data de 19 noiembrie 2008, în timp ce s-ar fi aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu pe DN2 E85, ar fi pretins de la un șofer suma de 500 de lei pentru a trece cu vederea anumite abateri în trafic. În acest dosar a fost audiat ca martor și fostul polițist Nicolae Rotaru, condamnat la rându-i pentru luare de mită, împreună cu al său coleg Marius Milea. De altfel, dosarul în care Rotaru și Milea au fost condamnați a fost atașat la cel al lui Poroșnicu. Instanța de fond, respectiv Curtea de Apel Galați, l-a găsit vinovat pe Sorin Poroșnicu pentru comiterea infracțiunii de luare de mită și i-a aplicat acestuia o condamnare de un an și șase luni de închisoare cu suspendare, polițistul beneficiind de circumstanțe atenuate pentru bună purtare. Pe lângă această pedeapsă, Poroșnicu s-a ales și cu pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții de conducere, cât și de a ocupa o funcție sau profesie de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
Se pare că fapta pentru care a fost cercetat subinspectorul Poroșnicu ar avea oarecum legătură cu cea a foștilor polițiști Milea și Rotaru, care au fost judecați și condamnați pentru că în luna noiembrie 2008 au fost prinși în flagrant în timp ce luau mită. Polițiștii, care ulterior au fost înlăturați din sistem, se aflau în exercițiul funcțiunii în zona Mărășești. Flagrantul a fost organizat după ce la Inspectoratul General al Poliției Române au fost primite mai multe sesizări.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?