Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Sprijin european pentru ţăranii vrânceni


Peste 400 de țărani vrânceni vor obține câte 1.500 euro anual de la Uniunea Europeană, fonduri alocate pentru sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență. Proiectele depuse de țăranii vrânceni au fost depuse în sesiunea octombrie-noiembrie 2010. Cel mai mare număr de proiecte, 152, a fost realizat de specialiștii Camerei Agricole Vrancea.

Toate proiectele pentru măsura 141 elaborate și depuse de specialiștii Camerei Agricole în sesiunea octombrie-noiembrie 2010 au fost declarate eligibile și urmează să primească finanțare. Lista beneficiarilor a fost deja publicată pe site-ul Ministerului Agriculturii. Directorul Camerei, Gabriel Necula, a declarat că specialiștii lucrează în prezent la dosarele pe măsura 141 ce trebuie depuse în sesiunea din această lună.
„Camera Agricolă a dovedit, încă o dată, că este un reper pentru agricultorii vrânceni. Așteptăm fermierii să apeleze la serviciile noastre pentru accesarea fondurilor europene, cu atât mai mult cu cât proiectele pentru măsura 141 sunt realizate gratuit. Este o măsură care vine în sprijinul fermierilor și pentru a elabora cât mai multe proiecte eligibile care să-i ajute să-și dezvolte activitățile agricole pe care le desfășoară. Le stăm la dispoziție cu sfaturi, consultanță. Îi putem ajuta cu experiența noastră în realizarea proiectelor pentru fondurile acordate agriculturii”, a afirmat directorul Gabriel Necula.

Proiecte gratuite la Camera Agricolă

Fermierii care vor să depună proiecte pentru măsura 141 trebuie să ducă actele necesare pentru întocmirea documentației la Camera Agricolă Județeană Vrancea. Termenul limită de depunere pentru această sesiune de cereri de proiecte este 30 iunie 2011, ora 12.00. Consiliul Județean Vrancea a aprobat anularea tarifului unic de 100 lei, perceput pentru realizarea de proiecte pe măsura 141 „Sprijin pentru fermele de semi – subzistență”. Prin măsura 141 fermierii vrânceni pot obține 1500 de euro anual de la Uniunea Europeană. Ulterior va demara și campania depunerii proiectelor pentru tinerii fermieri, măsura 112 prin care tinerii agricultori pot primi până la 25 de mii de euro. Pentru fiecare măsură, agricultorii trebuie să îndeplinească toate criteriile impuse de Uniunea Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?