Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

„Cei mai răi poliţişti sunt aici, în Vrancea“


Åžoferii de TIR au fost opriți în trafic, ieri. Nu de polițiști, ci de fete frumoase, care i-au invitat să ia parte la caravana Transporter. Au primit un chestionar pentru verificarea cunoștințelor teoretice de circulație rutieră și tehnice. După ce și-au pus mintea la lucru pentru a răspunde la întrebări, tiriștii au fost invitați și la un circuit cu jaloane. Evenimentul a fost organizat în parcarea din spatele benzinăriei OMV, din Cartierul Sud, cu scopul de a-i conștientiza pe șoferi de pericolele din trafic și de necesitatea respectării regulilor la volan. Toți au primit bere fără alcool și puncte în funcție de răspunsurile date la întrebările din chestionarele primite, pentru a participa la concursul cu premii ce va avea extragerea la finele lunii august.
Åžoferii în trecere prin Focșani s-au declarat încântați de inițiativa revistei Transporter, derulată în colaborare cu Poliția Română. Ca în orice domeniu de activitate, și șoferii au neajunsuri în privința calității drumurilor sau a echipajelor de poliție care îi controlează. „Cei mai răi polițiști sunt aici, în Vrancea, în Bacău și în Buzău. De exemplu, cum e strada asta, E85, e prea îngustă. Banda din margine este prea îngustă și dacă intră o mașină mică în depășire trebuie să treacă axul drumului. Normal, banda asta este pentru oprire în caz de urgență, dar se circulă pe ea”, a spus Cornel.
Campania de responsabilizare rutieră s-a adresat tuturor participanților la trafic. „Este o campanie de responsabilizare nu doar a șoferului profesionist, ci și a participanților la trafic cu mașini mici. Tiriștii, de multe ori, ne incomodează pentru că merg încet și nu-i putem depăși, dar ei ne aduc mâncarea în supermarketuri, ei mișcă economia și trebuie să respecte timpii de condus pe care de multe ori nu-i respectă pentru a putea fi la timp în locația stabilită”, a spus Alexandru Anghel, editorul șef al revistei Transporter.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?