Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Război total între medicii de familie şi oficialii din Sănătate


Cu toate că reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) au anunțat că furnizorii de servicii medicale vor semna și pe luna iunie acte adiționale la Contractul Cadru pe 2010, pentru a reglementa în vreun fel situația critică în care se află sistemul medical, medicii de familie refuză să le semneze. Aceștia sunt de părere că aceste acte sunt în afara dispozițiilor legale și nu vor avea vreun efect. „Semnarea actului adițio-nal pentru perioada 01.06.2011-30.06.2011, la Contractul cadru aprobat prin HGR 262/2010 pentru asumarea obligațiilor stabilite prin HGR 1389/2010 în vigoare, încalcă dispoziții legale deja în vigoare, respectiv articolul 4, ali-neatul 1 din HGR 1389/2010. Cum contractul pentru anul 2011 a fost aprobat prin HGR 1839/2010 care a intrat în vigoare începând cu 01.06.2011, singurul document pe care îl puteau semna atât medicii de familie cât și reprezentanții Casei, potrivit normelor legale, este Contractul în baza noilor acte normative (2011-2012). Adresa  nr. NLD 3780/31.05.2011, a CNAS, prin care se solicită semnarea unor acte adiționale la Contractul vechi cât timp a intrat deja în vigoare contractul nou, ne pretinde și nouă, în calitate de furnizori și Casei, semnarea unor acte fără efecte, în afara dispozițiilor legale”, ne-a declarat medicul Grigore Hanță, președintele Patronatului Medicilor de Familie Vrancea.

Pacienții își susțin medicii

Medicii de familie mai spun că, în aceste zile, pacienții au venit la cabinete în număr mare, numai că ei nu le-au putut oferi drepturile pe care le au ca asigurați, adică, rețete compensate, bilete de trimitere sau investigații.
Astfel, pacienții sunt nevoiți să își cumpere din propriul buzunar medicamentele de care au nevoie. Din fericire, bolnavii cronic încă mai au medicamentele necesare, dar, în momentul în care le vor epuiza, vor fi nevoiți să și le cumpere cu bani. Cu toate acestea, pacienții sunt destul de înțelegători cu medicii de familie. „Pacienții sunt revoltați, dar nu împotriva noastră, ci împotriva autorităților care îi obligă la plata asigurărilor, și nu le oferă prea mult în schimbul acestor sume. Ba mai mult, majoritatea ne întreabă ce se întâmplă cu «banii lor»?? Față de noi sunt înțelegători și ne compătimesc pentru condițiile disperate în care suntem obligați să lucrăm. După zeci de ani de consultații, între medicul de familie și pacienții săi, relațiile sunt foarte bune, pentru că la toate pro-blemele lor, noi suntem primii solicitați și le oferim sprijin”, a mai adăugat medicul Grigore Hanță.

CAS Vrancea demarează procesul de contractare

Într-un comunicat de presă, emis ieri de către CAS Vrancea, reprezentanții instituției au anunțat că va începe procesul de contractare. Astfel, furnizorii de servicii medicale, trebuie să depună cererile însoțite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare, necesare încheierii și negocierii contractelor de furnizare de servicii medicale, până pe data de 15 iunie. „Procesul de contractare pe toate domeniile de asistență medicală, medicamente și dispozitive medicale pentru anul 2011, se desfășoară în luna iunie 2011. Data limită de finalizare a procesului de contractare este 30.06.2011. Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea comunică termenele de depunere a cererilor însoțite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare, necesare încheierii și negocierii contractelor de furnizare de servicii medicale, medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu și de dispozitive medicale în ambulatoriu, inclusiv termenul limită de încheiere a contractelor, conform prevederilor art. 4 din Anexa la H.G. nr. 1.389/ 2010, cu modificările ulterioare. Termenul final recomandat pentru depunerea dosarelor mai sus menționate este  15.06.2011. Până la finalizarea procesului de contractare, Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea încheie cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, acte adiționale la contractele încheiate pentru anul 2010, așa cum s-a precizat în adresa C.N.A.S. nr. NLD 3.780/ 31.05.2011”, se arată în comunicatul de presă al CAS Vrancea. Totuși, medicii de familie rămân fermi pe poziție și nu au de gând să depună niciun act, până când soli-citările lor vor fi îndeplinite. „Semnarea contractelor se va face doar dacă solicitările Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, ale Societății Naționale a Medicilor de Familie și ale Colegiului Medicilor din România vor fi îndeplinite și după negocierea clauzelor suplimentare de către Patronatul Medicilor de Familie Vrancea pentru membrii săi, clauze ce țin de condițiile specifice județului nostru”, a mai spus Grigore Hanță.

Oficialii din Sănătate, vinovați de blocajul din sistemul sanitar

Reprezentanții caselor de sănătate au anunțat că activitatea în iunie se desfășoară în baza actelor adiționale la contractele de furnizare de servicii medicale, medicamente și dispozitive me-dicale pentru 2010, demers pe care medicii de familie îl consideră, însă, manipulare. Reprezentanții Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) și ai Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) anunță că medicii de familie nu vor semna actele adiționale. „Atragem atenția că exprimarea ambiguă din anunțul de la Casa de Sănătate este menită să inducă în eroare atât opinia pu-blică, pacienții, cât și reprezentanții presei, pentru a devia atenția de la problemele reale ale acestui act normativ. Semnarea acestui act adițional este echivalentă cu semnarea de fapt a contractului pentru 2011, doar că este pe timp limitat. Nu se poate semna act adițional la contractul pe 2010 deoarece contractul-cadru pe 2010 nu mai este în vigoare de marți. Nu se poate semna act adițional la contractul pe 2010 -expirat – cu norme valabile pentru contractul-cadru pe 2011 – 2012 – încă nepublicate în Monitorul Oficial”, spun reprezentanții medicilor de familie, care se arată în conti-nuare disponibili „pentru dialog real și pentru dezamorsarea acestei situații nedorite”.
Reprezentanții medicilor de fa-milie au anunțat că nu semnează noul Contract cadru și că, de la 1 iunie, vor lucra în regim exclusiv privat, în afara contractelor cu casele de asigurări. Joi, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță, a declarat că așteaptă ca medicii de familie să vină la contractare, deoarece pro-bleme lor au fost rezolvate. De asemenea, și ministrul Sănătății, Cseke Attila, a susținut că soli-citările medicilor de familie au fost rezolvate, astfel că aceștia nu ar mai avea niciun motiv să nu semneze Contractul Cadru privind acordarea asistenței medicale pe 2011 – 2012. Totuși, medicii sunt foarte hotărâți să nu semneze Contractul Cadru și nici actele adiționale, deoarece sunt inegale. „Poate o să fiu considerat prea dur, și nu spun că cei doi mint în scop de dezinformare, spun că cei care i-au consiliat și au făcut calcule, au greșit la concluzii. Cum pot pierde toți medicii de familie și totuși să susții că veniturile au crescut? Dacă își respectau promisiunile pe care le-au facut încă din 2009 de a fi parteneri contractuali adevărați, nu se ajungea la acest blocaj în sistemul sanitar. De acest blocaj singurii vinovați sunt cei care gestionează sistemul sanitar și care încearcă disperați să ne ceară semnarea unor contracte ilegale”, a conchis medicul Grigore Hanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?