Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Din iulie, centre de permanenţă la Mărăşeşti şi Odobeşti


Săptămâna viitoare, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea se vor întâlni cu autoritățile locale din Odobești și Mărășești, pentru a discuta despre înființarea centrelor de permanență. Aceștia vor trebui să identifice spațiile în care vor fi realizate aceste centre, dar și medicii care vor activa în cadrul lor. Se preconizează că începând cu luna iulie, continuitatea asistenței me-dicale din Odobești și Mărășești va fi asigurată de două centre de permanență cu medici de familie și cabinete de specialitate în ambulatoriu. Începând cu 1 iunie vor intra în vigoare noi reguli pentru desfășurarea activității medicilor de familie în centrele de permanență, care duc la flexibilizarea activității și eli-minarea disfuncționalităților în funcționarea acestor centre. De asemenea, au fost suplimentate ve-niturile medicilor de familie și ale asistenților medicali care asigură continuitatea asistenței medicale, în regim de gardă, și s-a prevăzut obligația autorităților locale de a se implica în susținerea acestor unități. Reamintim că o întâlnire similară a avut loc pe 14 aprilie, când reprezentanți ai DSP Vrancea, ai Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, ai Asociației și Patronatului Medicilor de Familie și ai Spitalului Județean de Urgență din Focșani au discutat despre situația populației de la Odobești și Mărășești, care nu mai beneficiază de asistență medicală. Reprezentanții sistemului de sănătate au căzut de acord ca în cele două localități să fie deschise centre de permanență, pentru a putea fi asigurată continuitatea asistenței medicale. În prezent, asistența medicală a orașelor Odobești și Mărășești, dar și a zonelor arondate este descoperită, din cauza deciziei aberante a actualei guvernări de a închide spitalele din cele două localități. Printr-o hotărâre de Consiliu Local, autoritățile locale din Mărășești au decis ca spitalul să se transforme în cămin pentru persoane vârstnice, iar la Odobești, autoritățile locale nu au vrut ca spitalul să se transforme în cămin, astfel a intrat în conservare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?