Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Moda uniformelor revine în şcoli


Uniformele vor redeveni obligatorii pentru elevii din clasele primare și gimnaziale, începând cu anul școlar 2011 – 2012, potrivit unui proiect de lege. Uniformele, care vor păstra cel mai probabil reperele celei comuniste, vor fi reinventate la inițiativa reprezentanților PDL. Proiectul de lege reglementează introducerea și purtarea obligatorie de către elevii din învățământul primar, cu excepția clasei pregătitoare, și gimnazial a unei ținute vestimentare reprezentative în funcție de zonă, tradiție sau profil, în „vederea creșterii prestigiului educației”. Cu alte cuvinte, fără uniforme, elevii nu învață carte! Interesant este că pedeliștii au propus ca, la gât, elevii să poate eșarfe. Mai rămâne să decidă dacă vor fi de culoare portocalie sau violet, căci, vorba aceea, partidul, în cazul nostru PDL, e în toate.
„Portocaliii” încearcă astfel, să le impună părinților un model de uniforme pentru copiii lor, care însă vor fi achiziționate cu bani din bugetul familiei. Singurii care vor beneficia de uniforme gratuite vor fi elevii cu posibilități materiale modeste, însă condițiile ce vor trebui îndeplinite sunt foarte stricte. Această nouă reglementare îi nemulțumește însă pe părinți, care susțin că este anormal să fie obligați să achiziționeze uniforme școlare. „Nu cred că este normal să se impună uniformele școlare. Părinții sunt sărăciți, nu au bani să achiziționeze uniforme. Ar trebui să se meargă pe același sistem ca și până acum. Copilul trebuie să vină la școală îmbrăcat decent”, a subliniat Ioana Bercan, mama unei eleve în clasa a VI-a. Portul uniformelor era la modă doar pe vremea regimului comunist, sunt de părere alți părinți, care susțin că orice s-ar întâmpla, ținutele obligatorii nu vor putea elimina diferențele dintre elevii cu bani și cei mai sărmani. „Poate copilului meu am să îi cumpăr o uniformă frumoasă, mai scumpă, însă cu siguranță nu toți părinții își vor putea permite. Nu înțeleg de ce s-a adoptat această măsură. Este o cheltuială în plus, pe care mulți părinți nu și-o vor permite. Statul ar trebui să adopte alte măsuri pentru elevi, pentru un învățământ de calitate”, a precizat Ma-riana Nestor, mama unui băiat din clasa a III-a, din Focșani.

Adio ținutelor extravagante

De cealaltă parte, există voci în rândul părinților care îmbrățișează ideea reintroducerii uniformelor școlare. Aceștia spun că odată cu adoptarea unei ținute obligatorii, elevele vor veni la școală îmbrăcate decent. „Cred că această inițiativă este benefică. Oricum trebuia să alocăm bani pentru hainele de școală, deci nu este o cheltuială în plus. Copiii se vor deosebi de restul lumii și prin urmare, sunt mai protejați. De asemenea, fetele se vor îmbrăca decent, nu vor mai veni la școală îmbrăcate ca pentru întâlnire”, a fost de părere Vasile Deacu, tatăl unei fetițe de clasa a II-a, din Focșani. Mulți dintre părinți cred că în școli s-a creat debandadă, tocmai pentru că fiecare elev venea îmbrăcat după bunul plac. 

Elevii, părinții și profesorii, designeri de uniforme

Potrivit legii, uniforma se va compune obligatoriu din sacou ori vestă, cămașă cu mânecă lungă și cămașă cu mânecă scurtă, pantalon sau fustă, cravată ori eșarfă, ecuson cu numele și sigla școlii. Modelele, culorile, materialele și chiar costurile acestor uniforme vor fi stabilite în fiecare școală. 
În perioada comunismului, elevii, de la bobocii de clasa I până la liceeni, mergeau la școală în binecunoscuta uniformă albastră, purtând șepci pe care trebuia musai cusut cu litere aurii numărul matricol, iar la gât purtau eșarfe roșii. Înainte de această perioadă, uniforma școlară avea o însemnătate esențial diferită față de cea pe care a căpătat-o în ultimii 50 de ani. „Noi avem de discutat între uniformă ca semn de noblețe, și ca semn distinctiv de diferențiere a colectivelor de elevi din cadrul unui oraș. Din punctul meu de vedere, este un lucru benefic. Uniforma este bună, pentru că oferă colectivului de elevi și instituției în ansamblu un semn distinctiv, un semn de noblețe. Cuvântul ăsta (uniformă-n.r.) există în dicționarul limbii române. Cuvântul uniformă ne duce cu gândul la o categorie care trebuie să se deosebească de altă categorie. Polițiștii se deosebesc, medicii poartă halat, elevii au uniformă. Ar putea fi și o dimensiune economică, fetele mai ales acced spre modă decât băieții iar părinții fetelor stau mai liniștiți”, a declarat Maria Lupu, inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?