Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Femeile care urmează o dietă occidentală, predispuse depresiei


Potrivit celor mai recente studii publicate de Universitatea din Melbourne în Jurnalul American de Psihiatrie femeile care nu au o alimentație sănătoasă și urmează o dietă occidentală sunt predispuse depresiei și schimbărilor de dispoziție. Dieta occidentală este caracterizată de consumul mâncărurilor nesănătoase, catalogate de cele mai multe ori drept junk-food. La studiile specialiștilor de la Universitatea din Melbourne au participat 925 de femei cu vârste cuprinste între 20 și 93 de ani, iar perioada de testare s-a întins pe parcursul a zece ani. Comparând rezultatele obținute în funcție de dieta urmată de fiecare persoană s-a descoperit că femeile care consumau frecvent pâine albă, hamburgeri, pizza, chipsuri, sucuri, bere și alimente cu un conținut bogat de zahăr au cu până la 50% mai multe șanse să sufere de depresie și anxietate, comparativ cu femeile care au urmat o dietă clasificată de cercetători drept australiană. 
Persoanele care au consumat alimentele specifice dietei menționate, multe legume, fructe, carne de vită, miel și produse din cereale integrale s-a descoperit că au cu până la 30% mai puține șanse să sufere de depresie. Rezultatele au rămas la fel de relevante și după ce în cadrul evaluării finale au mai fost introduse în grila testelor și factori de diferențiere precum educația, vârsta, statutul social, greutatea, activitatea fizică sau consumul de alcool și tutun. În legătură cu studiul efectuat, cercetătoarea Felice Jacka a subliniat că nu există o dietă perfectă, iar rezultatele obținute nu fac decât să evidențieze că un stil sănătos de viață ne poate ajuta să evităm problemele legate de depresie și alte afecțiuni psihice considerate specifice secolului XX.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?