Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Părinţi neglijenţi, condamnaţi


Din ce în ce mai mulți ajung la bară pentru că își neglijează îndatoririle pe care le au față de copii lor, respectiv plata pensiei alimentare. De la an la an, dosarele care au ca obiect abandonul de familie s-au înmulțit, poate din cauza sărăciei, a crizei dar mai ales pentru că unii uită ce înseamnă responasbilitatea de părinte, în timp ce pe alții îi mână ura pentru că a fost părăsit de celălalt.

Zeci de mămici și tătici care au uitat că trebuie să le plătească pensiile alimentare copiilor rămași în grija foștilor consorți, au ajus în fața judecătorilor și au fost chiar condamnați. În timp ce toți dau vina pe criză și pe vremurile grele, aceste motive nu-i scapă de amendă sau de închisoare. Unii, de frica judecății se apucă să plătească după demararea procesului în instanță sau pe parcursul urmăririi penale, în timp ce alții sunt condamnați în lipsă, fiind de negăsit și pentru organele abilitate darămite pentru bieții copilași care așteptă o bucată de pâine sau o jucărie din partea părinților. Numărul celor care ajung să fie judecați pentru abandon de familie a crescut în ultimii anii de la mai puțin de 10 dosare în 2009, la peste 30 numai în primele luni ale lui 2011. Zilele trecute, procurorii focșăneni au mai trimis la instanță câteva dosare având acest subiect. Anchetatorii spun că împotriva lui Aurel C., de 42 de ani, din Vîrteșcoiu a fost depusă o sesizare prin care se spunea că din octombrie 2010, nu a mai dat nici un ban fiului său, rămas în grija fostei neveste după despărțire. Printr-o hotărâre judecătorească, bărbatul avea de plătit lunar 75 de lei, dar nu și-a respectat îndatorirea. În rechizitoriul cu care s-a finalizat dosarul său de urmărire penală, se arată că la momentul în care a fost audiat, bărbatul a spus că de când a murit mama sa a vut probleme financiare și nu a mai putut plăti și pensia alimentară copilului. Åži Daniel F., de 37 de ani, din aceeași localitate, este în aceeași situație cu consăteanul său. A fost de asemenea trimis în judecată pentru că nu a mai dat bani copilului tot din octombrie 2010. Omul are o fetiță care a fost încredințată spre creștere și educare de către instanța de judecată, fostei neveste. Acesta avea de plată câte 150 de lei pe lună. În fața procurorului, omul a recunoscut că nu a plătit și a motivat prin faptul că nu este angajat și că din activitățile sale lucrative cu ziua, nu a reușit să plătească și pensia copilului.

„De vină e nevasta, că m-a părăsit”

În timp ce părinții neglijenți sunt reclamați la Parchet, alte dosare iau drumul instanțelor. Unii dintre cei reclamați, abia acum își dau seama că pot fi condamnați și încearcă să repare greșeala, plătind copiilor ceea ce li se cuvine. În general, în fața judecătorului, toți inculpații cu acest gen de dosare aruncă vina pe criza financiară, pe lipsa locurilor de muncă sau pe nevestele care i-au părăsit. „Majoritatea spun că nu au posibilitate să le plătească copiilor pensiile deși mulți dintre ei sunt sănătoți și apți de muncă. Unii achită prejudiciul pe parcursul procesului. Am avut un dosar în care inculpatul a spus că e vina nevestei pentru că l-a părăsit și că ar fi cazul să se întoarcă acasă ca să-i fie bine”, ne-a spus unul dintre judecătorii Secției Penale a Judecătoriei Focșani. Magistratul și-a mai amintit și de un alt caz în care din prejudiciul de 5.000 de lei pe care inculpatul îl acumulase față de copilașul său, a plătit numai 100 de lei. De parcă un copil s-ar crește numai cu aer și apă, neavând nevoie de lucruri materiale. Åži apoi cer să mai vorbim de o îmbrățișare caldă, părintească?

Mamă condamnată pentru că a „uitat” de copiii săi

Pedepsele în ceea ce-i privește pe cei care „uită” de responsabilitatea pe care o au față de cei cărora le-au pus în față viața, pot varia de la o simplă amendă până la zile de închisoare cu executare. Judecătorii spun că în majoritatea cazurilor sunt condamnați la închisoare cu suspendare. „În urmă cu câțiva ani am avut un caz în care am dat închisoare cu executare într-un dosar privind abandonul de familie tocmai pentru faptul că respectivul era recidivist, persistând în comiterea acestei infracțiuni”, ne-a mai spus același judecător. Nu numai bărbații ajung să fie judecați și condamnați pentru că își neglijează copiii, dar sunt și femei care ajung în această situație. Este și cazul Mărioarei Å¢. care, în data de 9 martie 2011, a fost condamnată de Judecătoria Focșani la un an de închisoare cu suspendare. Instanța de penal nu-l poate obliga însă pe inculpat la plata datoriei ci constată numai că fapta a fost săvârșită cu rea credință și aplică acestuia o sancțiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?