Un bărbat din Focșani are nevoie de o proteză pentru a putea duce o viață aproape normală. Nu va fi niciodată sprinten, însă proteza îl va ajuta să pășească fără răni și fără teama de a cădea. Nu are piciorul drept și asta a ajuns să îl condamne la sărăcie. A fost și el un om normal, însă dorința de a avea ce pune pe masă l-a transformat în handicapat. Muncea la o fabrică de cherestea și transporta lemne la Brăila când roata din față a mașinii a explodat și… a intrat într-un copac. A rămas infirm și fără speranță. Gheorghe Andreica, în vârstă de 35 de ani trăiește într-o garsonieră de 11 metri pătrați alături de fiul adoptat și soția sa. Åži femeia suferă de probleme locomotorii, însă nu la fel de grave. Cel mai mare of al bărbatului este faptul că, de la etajul IV unde locuiește, are de coborât zeci de scări până să ajungă în fața blocului și, de multe ori, renunță. „Am avut un accident de circulație în 1994. Lucram la cineva cu lemne și a explodat un cau-ciuc pe față și ne-am dus într-un plop. De atunci am rămas fără piciorul drept. Stau la etajul patru și îmi este foarte greu să ajung afară. Mai stau pe geam, dar nu e la fel”, ne-a spus Gheorghe Andreica. Bărbatul are o proteză veche din lemn care îl rănește când o poartă și din această cauză a și renunțat la ea. Se deplasează cu două cârje în care nu are stabilitate, dar spune că bani de o proteză bună nu are. Pensia de handicap este de 234 de lei din care 30% plătește mâncarea la Cantina de Ajutor Social Focșani. „Ne descurcăm foarte greu. O proteză care să mă poată ajuta costă, din câte am auzit, 3.000 de euro. Nu o să am niciodată banii ăștia din 234 de lei cât am pensia de handicap”, ne-a spus Gheorghe cu capul plecat, resemnat. Nici soția, Petruța Andreica, nu are pensia mai mare. Tot 234 de lei și tot de la Cantină își asigură hrana zilnică. Ar vrea să-și ajute soțul și chiar a încercat, dar fără succes. „Am fost și la Crucea Roșie și ne-au spus că nu au fonduri. Așteptăm să se întâmple o minune”, speră femeia, în vârstă de 40 de ani. Amândoi știu că există oameni cu suflet mare care ar putea să îi ajute.
Fiul lor a dormit toată iarna pe jos
În garsoniera de 11 metri pătrați, confort III, locuiesc trei persoane. Cei doi părinți și copilul lor, elev în clasa a XI-a. Locuința are o cameră cât o debara și o baie înghesuită. Când vine ora de masă, familia montează o masă pliantă pe care o demontează apoi pentru a avea spațiu. Mai grav e atunci când vine ora de culcare. Elevul își întinde salteaua pe jos și le spune noapte bună părinților din pat. „Așa mâncăm. Avem masa asta pliantă și o montăm când mâncăm. O ducem greu, dar asta e. Băiatul doarme pe saltea, pe jos. Așa a dormit toată iarna”, spune cu necaz tatăl. I-ar oferi mai mult, însă banii ajung cât pentru nevoile stricte. Locuind la ultimul etaj, igrasia este ca la ea acasă. Bani de acoperiș nu au avut, așa că acum așteaptă căldura să usuce igrasia. Aerul este apăsător și prielnic bolilor. Întreținerea este 60 de lei, mâncarea de la Cantină costă 170 de lei, elevul are nevoie de bani de navetă pentru a ajunge la școală iar cheltuielile cu cablul, telefonul și nevoile minime lasă familia la limita existenței. Toți membrii familiei speră ca statul să se gândească și la nevoile lor. Gheorghe așteaptă o mărire a pensiei de handicap care nu mai vine, așteaptă o mână de ajutor de nicăieri care întârzie și mai așteaptă o persoană care să aibă o garsonieră la parter cu care să facă schimb. „Dacă aș sta mai jos poate că aș mai ieși și eu afară. Fără proteză și de la etajul patru nu pot ajunge nici măcar să iau pâine”, spune bărbatul care a stat cu piciorul stâng în gips toată iarna. S-a forțat să iasă din casă și piciorul care i-a mai rămas a cedat. A încercat și un loc de muncă, însă mentalitatea l-a aruncat înapoi în rândul șomerilor fără spe-ranță. „Abia se angajează unul normal. Eu nu am unde să mă duc. După mintea guvernanților, eu aș putea să lucrez, dar nu se poate”, spune Gheorghe conștient că restul vieții îl va petrece în sărăcie. Nu i-a mai rămas decât să se întrebe, retoric, dacă un ales de la Capitală s-ar putea descurca în condițiile mizere în care trăiește el și să mai și spere.
