Comisarul șef Vasile Marin, șeful Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, ne-a acordat un interviu în exclusivitate în care ne-a vorbit despre cum a ajuns să lucreze în poliție, despre colegii săi, despre ce înseamnă această muncă „în slujba cetățeanului și nu invers”, dar și despre familia sa.
– Domnule Marin, v-ați dorit dintotdeauna să vă faceți polițist sau a fost un anumit moment decisiv? Cum ați ajuns în poliție?
– E o poveste mai veche, undeva prin clasa a 10 a, 11 a, nu îmi mai aduc exact aminte, eram fascinat de uniforma de miliție, cum era atunci, și la un moment dat am încercat să îmi imaginez cum ar fi dacă aș merge către această armă, către miliție.
– Aveați rude care lucrau în poliție, vă plăceau filmele sau romanele polițiste, ce v-a inspirat?
– Romanele polițiste mi-au plăcut întotdeauna, nu am avut rude care să lucreze în sistem, însă câte un pic am început să îndrăgesc și apoi să mă interesez cam care sunt pașii care trebuie parcurși de un cetățean ca să ajungă în poliție.
– Ați făcut Academia sau în postul acesta de conducere ați ajuns urmând o altă cale?
– Am plecat de jos, cum se spune. Am plecat prima dată la Școala de subofițeri. Am făcut stagiul militar imediat după Revoluție, în 1990, am terminat în 1991, după care s-au scos locuri pentru școlile de subofițeri de poliție. M-am înscris având o teamă, pentru că simțeam că nu mai exista nici o siguranță. M-am înscris la Școala de agenți de poliție, am dat examen, am fost declarat admis și în 1992 am terminat cursurile Școlile de agenți de poliție de la Câmpina cu gradul de sergent major. Am fost repartizat la Vrancea având o medie destul de bună și am prins să lucrez așa cum în general încep agenții de poliție, la Ordine Publică, în special la agenți de ordine, cum era pe vremea respectivă, actual Compartiment de Siguranță Publică și Patrulare. Am lucrat în municipiul Focșani de la început și am plecat pe acest drum timp de un an și jumătate. În 1994 s-au scos locuri pentru gradul de sublocotenent. Am luat examenul și așa am ajuns ofițer. Am absolvit un curs intensiv de trecere în corpul ofițerilor.
– Dintre colegii de la acel curs, sunt care lucrează în prezent la IPJ Vrancea?
– Momentan nu mai sunt, am avut doi, unul dintre ei a fost Gicu Avasiloaie, fostul șef al Poliției Municipale cu care am fost coleg de bancă și care a ieșit la pensie anul trecut, și un alt coleg, Voineagu, pe care l-am avut subordonat direct și lucra la cercetare penală. S-a pensionat și el anul trecut.
– Cum arată o zi din viața comisarului șef Vasile Marin?
– Cred că este o zi ca la toți ceilalți, cu specificația că mă trezesc dis de dimineață, undeva la ora 6.00, asta fac de 24 de ani de când muncesc. Am un obicei, eu fac cafeaua ca să bea și soția când se trezește, și o fac la ibric pentru că mă fascinează mirosul, imi place ca dimineața toată casa să miroasă a cafea. Apoi se trezesc toți ai casei și plecăm la serviciu, fetița la școală, iar la 7.30 maxim sunt la birou. Până la ora 8.00 când vin colegii la birou, eu trec în revistă tot ce înseamnă eveniment ce se petrece pe raza județului Vrancea în ultimele 24 de ore.
– Știu că aveți doi copii, iar fetița este destul de mare ca să facă propriile alegeri. Își dorește o carieră în poliție sau se gândește să aleagă altceva?
– Undeva prin clasa a 9a sau a 10a au existat discuții, am încercat să-i explic că munca în poliție nu este chiar așa de simplă, este complexă, complicată, care necesită foarte mult timp în detrimentul celorlalți dragi din familie. Nici nu am apucat să-i aduc toate argumentele pe care le aveam pregătite pentru că s-a decis să urmeze Facultatea de Medicină. Am încurajat-o, o susțin și ca părinți avem obligația de a-i dirija pe copii către lucruri bune. Dar sincer, dacă și-ar fi dorit o carieră în poliție, nu mă opuneam. Eu nu am încercat decât să fie conștientă de ceea ce însemnă să fie polițist, mai ales când sunt sărbătorile, iar tu trebuie să fii la serviciu.
– Să înțeleg că au fost evenimente importante din viața dumneavoastră personală de la care ați lipsit?
– Cu siguranță în 24 de ani de carieră au existat astfel de momente. Dar ca individ trebuie să conștientizezi că instituția are nevoie de tine, tu trebuie să-ți faci datoria, apoi îți iei libere când se poate.
– E grea meseria de polițist?
– E grea, dar e și frumoasă. Vă spun sincer, îmi place ceea ce fac, mi-a plăcut de la început și îmi place și acum după atâția ani. Cred că atâta timp cât voi sta în Inspectoratul de Poliție sau indiferent unde datoria mă va chema, îmi voi face datoria.
– În IPJ Vrancea sunt angajați la început de carieră, din sursă externă, cum este colaborarea cu ei?
– Anul 2016 pentru Poliția Română și în special pentru Poliția Vrancea a fost un an de cumpănă. Foarte mulți colegi au ieșit la pensie, numai de la structura de Ordine Publică am avut 60 de colegi care s-au pensionat; oameni cu experiență care se dobândește în ani, nu poți spune că ai devenit profesionist de azi pe mâine, trebuie ani de muncă și de studiu. În 2016 am avut două promoții de agenți angajați din sursă externă din diferite spectre ale vieții, avem cu studii superioare, cu studii medii. Cei din prima promoție abia acum încep să arate îmbinarea dintre cele ce au învățat și cele practice din ceea ce întâmpină zi de zi. Am speranța că vor rămâne toți în sistem, pentru că și aici este un pariu cu viața, mulți dintre ei în momentul în care dau de greu renunță. Dar eu tot timpul îi încurajez și dacă vor să învețe meseria de polițist au timp să o facă.
– Au fost dintre aceștia care nu au mai făcut față și au plecat chiar după acel stagiu de pregătire?
– Am avut în anii anteriori care și-au dat demisia. Probabil nu se acomodează cu rigorile, cu munca în poliție, noi în primă fază am fost militari după care am trecut la statutul de funcționar public cu statut special, dar puțini sunt totuși cei care își dau demisia. Din cei pe care îi avem acum, unul singur ar crea ceva probleme dar îl vom aduce pe calea cea bună. Prima dată îi arăți unde a greșit, îi explici ce trebuie să facă și ceea ce depinde de el, să învețe și să nu uite un lucru, se află în slujba cetățeanului și nu invers.
-Să ne întoarcem puțin la viața personală. Cum este Vasile Marin ca tată? Vă faceți timp, vă implicați în educația propriilor copii?
– Acum să nu creadă cineva că sunt o victimă a sistemului și tot timpul stau la serviciu. Îmi fac timp și pentru familie, îmi place să fiu cu ei și în momentele cele mai fericite am fost alături de copii, fie că au fost serbările de la grădiniță apoi de la școală. Timpul liber pe care îl am la dispoziție mi-l petrec alături de ei, inclusiv alături de părinți.
– La serviciu sunteți șef. În educația copiilor sunteți tot șef?
– Nu aș putea să spun, nu sunt un tip autoritar și să impun regulile mele. E adevărat, ca părinte trebuie să mai ridici și tonul în anumite momente. De exemplu cu fetița care are 18 ani și jumătate sunt prieten. Suntem prieteni, discutăm foarte deschis iar eu niciodată nu uit să-i explic lucrurile așa cum sunt ele, nu cum și le dorește ea pentru că eu trebuie să fiu realist și să o pregătesc pentru viață. Dar avem o relație foarte apropiată, luăm decizii împreună chiar atunci când este vorba despre o decizie în familie.
– Tot vorbiți de fetiță, dar băiatul?
– Băiatul este deliciul familiei, faptul că a venit când fetița avea 15 ani este ca o jucărie pentru noi, la 3 ani și două luni cât are acum. Iar ceea ce este foarte frumos în familie este că fetița îl iubește foarte mult, chiar l-a dorit și este o simbioză perfectă între ei doi.
– Ne întoarcem la profesie. Așa cum spuneați, anul 2016 a fost anul ieșirilor la pensie, foarte mulți polițiști au trecut în rezervă. Cum își desfășoară activitatea Serviciul de Ordine Publică în aceste condiții?
– La nivel de Serviciu situația este mai ușor de trecut, situația cea mai acută o regăsim în mediul rural la Posturile de Poliție. De exemplu am avut timp de 6 luni un singur lucrător. O altă problemă s-a regăsit în mediul urban la dispozitivul de Siguranță Publică și Patrulare, acolo unde trebuie să asigurăm prezența elementului polițienesc și cu ajutorul jandarmilor în sistem integrat patrulă mixtă. Am avut multe situații când am folosit lucrători de la compartimentul de proximitate sau de la alte compartimente pe care îi foloseam în dispozitiv pentru că nu aveam cu cine să ne desfășurăm activitatea. Iar la nivelul unui oraș, de exemplu Mărășești, unde situația este foarte gravă pentru că nu avem cu cine să asigurăm minim o patrulă pe un schimb. Așa că am luat de la posturi de poliție prin delegare de câte 2-3 luni ca să facem și la Mărășești cel puțin o patrulă pe schimb. Oricum nu este ușor să iei un om de la un post de poliție unde cunoaște comunitatea, cunoaște oamenii și să-l duci într-un oraș unde nu a fost niciodată. Acum prin încadrarea noii promoții care cuprinde 23 de oameni am reușit să depășim momentul. Din noiembrie mai avem o altă promoție de 43 agenți care în prezent urmează procesul de pregătire intensiv, după care probabil prin luna mai vor veni și îi vom băga în teritoriu pentru că avem nevoie de ei.
– Apropo de patrulele mixte, cum este colaborarea cu jandarmii de pildă?
– Colaborarea este bună numai că au avut și ei probleme de efective. Noi care suntem momentan în funcții de conducere, în afară de relația profesională suntem prieteni și colaborăm foarte bine. În fiecare zi de vineri ne întâlnim în ședință și discutăm ce avem de făcut pentru următoarea săptămână. Numai printr-o planificare riguroasă și printr-un control permanent al dispozitivului, reușim să facem față tuturor încercărilor. Părerea mea este că la nivelul județului Vrancea putem oferi un climat de siguranță publică.
– Dar cu dotarea cum stați?
– Sigur nu este dotarea pe care ne-o dorim cu toții, dotarea ideală, însă în ultima perioadă de timp s-au făcut eforturi și anul trecut de exemplu am reușit ca fiecare post de poliție să-l dotăm cu un autoturism de serviciu și cu carburantul necesar. Ne-am mai fi dorit să modernizăm și Posturile de poliție și să creștem nivelul de trai al polițiștilor din mediul rural. La această dată avem o problemă în ceea ce privește familiile polițiștilor, soțiile acestora nu au un loc de muncă și totodată aspirațiile colegilor din mediul rural de a-și da copiii la o școală din mediul urban. Cel puțin șefii de post au înțeles mesajul, au înțeles că se află acolo pentru că în acea comunitate este nevoie de ei și încercăm permanent să-i stimulăm dar mai mult verbal și mai puține stimulente financiare deoarece de o bună perioadă de timp avem blocate astfel de stimulente.
– În anii din urmă exista acest stimulent?
– Până în 2009 a existat, acum noi sperăm ca odată publicată legea salarizării unice, lucrurile să revină pe un făgaș normal iar polițistul să fie și el remunerat în funcție de importanța muncii pe care o desfășoară.
– Domnule Marin, ați urât vreodată meseria, a fost vreun moment în care ați spus: „Gata, nu mai pot?”
– De urât nu aș putea spune, pentru că, așa cum v-am spus, fac cu plăcere ceea ce fac, dar au existat momente grele în care aș fi vrut să nu fi existat în funcția asta. Cel mai greu moment al meu, în afară de momentele cruciale în care aveai de-a face cu o infracțiune de omor, un accident de circulație când trebuia să duci vestea familiei că i-a decedat cineva apropiat, a fost când a intervenit restructurarea în Poliția Română. Aveam șapte comisii instituite la nivelul IPJ Vrancea iar eu eram președintele la șase dintre ele. Trebuia să organizez examene, iar pentru cei care se clasau pe ultimele locuri trebuia să încheiem raporturile de serviciu, adică să-i dăm afară. Nu-mi puteam imagina, erau colegii mei și 50 dintre ei trebuiau să plece. Atunci am luat decizia ca cei care îndeplineau condițile de pensionare fără penalizări, să o poată face și sincer vă spun la IPJ Vrancea nu am dat nici un polițist afară. Nimeni nu a avut de pătimit, nimeni nu a avut de suferit.
– O ultimă întrebare. Unde și cum vă vedeți peste 5 sau 10 ani?
– Pentru mine 10 ani este mult având în vedere vârsta pe care o am, dar peste cinci ani eu mă văd tot în poliție, nu aș putea să spun pe ce funcție, dar vă pot spune o glumă care circulă printre noi „Fiecare militar are în ranița sa un baston de mareșal”, așa că da, îmi doresc o funcție mai mare. Dar în primul rând îmi doresc să fiu sănătos, să nu mai trecem prin situații de genul să trebuiască să dăm polițiști afară sau să fiu dat afară. Fiecare zi care trece în poliție să fie un succes. Iar pe plan personal să fiu sănătos, să pot să am grijă de cei doi copii și de soție, de părinți cât sunt în viață, iar dacă pot să fac lucruri bune pentru alții, să le pot face.
