Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Shobby de la Codu Penal, condamnat la cinci ani de închisoare


Cântărețul Mădălin Drăgan, membru al trupei hip-hop Codu Penal, cunoscut în lumea muzicală drept Shobby, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru ucidere din culpă după ce în septembrie 2010 a produs un accident rutier în Ploiești, în urma căruia o femeie însărcinată și-a pierdut viața. Potrivit procurorului Georgiana Iorguță, purtător de cuvânt al Judecătoriei Ploiești, instanța care a instrumentat dosarul în care Shobby a fost cercetat pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, Mădălin Drăgan a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, agravată de faptul că în momentul producerii accidentului avea o alcoolemie peste limita legală, și la doi ani de închisoare pentru părăsirea locului accidentului, pedeapsa rezultată în urma celor două condamnări fiind de cinci ani de închisoare. Cântărețul are dreptul de a face recurs la această decizie. Procurorul Georgiana Iorguță a precizat că din această pedeapsă se scade durata reținerii și arestării preventive, respectiv din 30 septembrie 2010 și până la momentul pronunțării sentinței. Totodată, Shobby a fost obligat, prin decizie a instanței, la plata unor daune morale și materiale în valoare de 10.000 de euro și 50.000 de lei soțului și copilului femeii care a murit în accident.
Astfel, în urma unei înțelegeri cu Mădălin Drăgan, soțul femeii ucise în accident va primi 10.000 de euro daune materiale, în plus acesta urmând să primească și daune morale în valoare de 20.000 de lei. Copilul în vârstă de cinci ani al femeii care a murit în accidentul provocat de Mădălin Drăgan va primi 30.000 de lei daune morale și o pensie de 200 de lei lunar până la vârsta majoratului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?