Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Hidratarea, primul pas spre o viaţă sănătoasă


   Potrivit experților, chiar și o deshidratare ușoară a organismului, de aproximativ 2%, influențează negativ și destul de rapid modul în care ne simțim. Aceasta pentru că noi, oamenii, suntem alcătuiți în proporție de 70% din apă, adică aproape de la prima până la ultima celulă, iar fiecare funcție este dependentă de acest element. Să ne amintim că fără mâncare, un om poate supraviețui până la 30 de zile, în vreme ce fără apă, cedează după 4-5 zile. Iată cât de vitală este apa!
   În timpul sezonului cald, nevoia de hidratate este mai mare, fiind direct proporțională cu temperatura aerului și cu efortul fizic depus. Pentru a depăși mai ușor disconfortul, precum și pentru putea face primul pas spre o viață mai sănătoasă, medicii recomandă pacienților să se bea 2 litri de apă în fiecare zi. Că e mult sau puțin, asta depinde de persoana și de modalitatea în care i se oferă. Un lucru e cert: a bea cană după cană nu este aproape pe placul nimănui.
   Vă confruntați cu probleme cu concentrare? Atunci deshidratarea ar putea fi o posibilă explicație în timpul verii. S-a constatat că în cazul persoanelor deshidratate puterea de concentrare scade cu până la 13%, iar memoria de scurtă durată cu 7%.  
   Vă propunem să lecturați, și nu numai atât, să încercați următoarele trucuri care vă vor ajută în suplimentarea aportului zilnic de apa:
– Începe ziua cu o cană de apă fierbinte în care ai stors o lămâie proaspătă, această băutură îi va fi de folos sistemului imunitar; 
– În loc de cafeină și alcool, bea apă. Cele două băuturi au efect diuretic și facilitează pierderea apei din organism;
– Îngrijește-te să ai întotdeauna o sticlă de apă la îndemână, fie că ești la birou ori pe drum;
– Fă-ți un obicei din a bea un pahar de apă înainte și în timpul fiecărei mese;
– Dacă ești răcit, bea apă caldă în loc de cafea sau ceai, fiindcă acestea pot duce la deshidratare; 
– Nu uită să mănânci cât mai multe fructe și legume suculente; 
– Bea apă chiar dacă nu ți-e sete. Când organismul trage semnalul de alarmă înseamnă ai pierdut probabil deja între 2-5 căni de apă.
   Un indicator care spune dacă organismul tău are suficientă apă este culoarea urinei. Cu cât aceasta este mai transparentă și incoloră, cu atât deshidratarea este mai mare. Culoarea normală este galbenul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?