Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Dosarul patronului „Aristocrat“ în pronunţare


Dosarul în care Stelian Mocanu, patronul Clubului Aristocrat este judecat la Neamț pentru trafic de persoane a rămas, ieri, în pronunțare. Marina Mirabela Mocanu, soția patronului, judecată și ea în același dosar ne-a spus că „a mai fost audiat un martor din lucrări care a declarat în favoarea noastră și acum așteptăm pronunțarea care va fi peste o săptămână”. Nemulțumiți de cum decurgea judecata la Neamț, soții Mocanu au făcut și o cerere de strămutare a dosarului care a fost respinsă, marți, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Stelian Mocanu a ajuns să fie arestat și judecat după ce câteva dansatoare din clubul său l-au acuzat că le-ar fi obligat să întrețină raporturi sexuale cu clienții. Procurorii spun că printre ele erau și minore. Patronul le-ar fi reținut documentele și dacă se împotriveau orelor de sex pe bani, erau bătute. La toate aceste acuzații soția lui Mocanu se apără spunând că una dintre fete a lucrat chiar în mai multe rânduri la ei în club și dacă ar fi fost tratată rău, probabil că nu s-ar mai fi întors la lucru. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?