Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Controlul financiar la companiile de stat, transferat la Ministerul Finanţelor


Controlul financiar la companiilor de stat va fi transferat până la finele lunii septembrie 2011 de la ministerele în subordinea cărora se află la Ministerul Finanțelor Publice, inițiativa făcând parte dintr-un pachet de măsuri care au ca scop îmbunătățirea guvernanței în acest sector.
Măsura este inclusă în scrisoarea de intenție către Fondul Monetar Internațional.
În document se mai arată că regiile autonome și companiile subordonate autorităților locale vor transmite în fiecare trimestru Ministerului Finanțelor indicatori financiari și privind operațiunile.
Åžeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat marți într-o conferință de presă că pierderile și arieratele companiilor de stat sunt acoperite cu bani din buzunarele românilor care plătesc taxe, mecanism care nu se înțelege uneori.
El a menționat că atunci când problema pierderilor companiilor de stat va fi rezolvată, aceste firme nu vor mai „trage în jos economia”, ci vor susține creșterea.
FMI va extinde în noul acord lista societăților de stat monitorizate prin includerea unor companii precum Tarom, Poșta Română, Oltchim, SNLO, Electrica Transilvania Nord și va evalua atât pierderile, cât și arieratele pentru că unele dintre ele vor fi luate în calcul la bugetul general consolidat.
Prin actualul acord cu FMI sunt monitorizate, Compania Națională a Huilei (CNH), Termoelectrica, CFR SA, CFR Călători, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Metrorex, CFR Marfă, Electrificare CFR, Compania Electrocentrale București și Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?